Guvernul a stabilit regulile pentru inceperea noului an scolar

by | 23 Aug 2020 | Social

Executivul a adoptat în şedinţa de miercuri o ordonanţă de urgenţă care modifică Legea educație inaționale, în vederea instituirii unor măsuri de prevenire a îmbolnăvirii cu SARS-CoV-2 în grădinițe, școli și universități, informează Ministerul Educaţiei, potrivit Agerpres. Măsurile vizează asigurarea reluării cursurilor în condiții de siguranță sanitară.

Presedintele este de acord cu incepeerea scolii in septembrie, declarand urmatoarele:

„Îi încurajez pe toți să-și trimită copiii la școală dacă sunt sănătoși. Dacă nu sunt sănătoși, să-i țină acasă și să consulte medicul de familie. Atât de simplu este”, a afirmat Iohannis.

Potrivit ordonanței adoptate miercuri de guvern, în funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice, Consiliul de  administraţie al şcolii poate propune, în urma consultării Asociaţiei de părinţi, ca desfăşurarea activităţii didactice care presupune prezenţa fizică a antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor să se realizeze prin intermediul tehnologiei şi a internetului (cu respectarea măsurilor stabilite prin ordin comun al Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Educaţiei şi Cercetării).

Etichete:

Ultimele știri

Greșeli majore în războiul din Ucraina

Războiul din Ucraina este consecința unei serii de erori strategice și de evaluare făcute de toate părțile aflate în conflict. În mod cert, dacă măcar o parte dintre aceste erori ar fi fost evitate,...

Loading



Cele mai citite



Te-ar putea interesa

Loading


Loading