Cum ieși din carantină dacă testul PCR pozitiv se dovedește că a fost greșit?

by | 23 Feb 2021 | Sănătate, Social

Normele în vigoare spun că dacă ai fost testat anti-covid, iar testul PCR a ieșit pozitiv ești obligat să stai în carantină timp de cel puțin 14 zile, dacă siptomele nu se agravează. Dar ce faci dacă testul PCR pozitiv se dovedește a fi greșit, în urma efectuării mai multor teste PCR care ies negative? 

Iată povestea unui cetățean care s-a aflat în această situație. Întrucât urma să fie supus unei operații, omul se duce în mod conștiincios și își face, pe banii săi, un test PCR. Testul iese “detectabil”, adică pozitiv. Clinica raporteaza rezultatul la autorități și se instituie carantina.

Omul are însă “proasta inspriație” de a verifica rezultatul. În primă fază, face, tot pe banii săi, un test rapid care iese negativ. Având două rezultate contradictorii, persoana în cauză repetă de două ori testarea PCR, la două clinici diferite pentru a exclude orice marjă de eroare. Desigur, tot pe banii săi. Ambele teste PCR vin cu rezultat “nedetectabil”, adică negativ. Omul începe să dea telefoane peste tot, ca să afle cum poate ieși din carantină. Sună la Direcția de Sănătate Publică (DSP), la Prefectură, la medicul de familie. În cele din. urmă, cei de la DSP îi spun să meargă să facă niște analize suplimentare la plămâni și un nou test PCR. Omul respectă cu sfințenie toate dispozițiile autorităților. Se duce și face întocmai ce îi spusese DSP. Analiza la plămâni iese bine, iar testul PCR din nou negativ. Așadar eroarea primului test pozitiv nu mai poate fi pusă la îndoială. În mod firesc, omul sună din nou la DSP să i se ridice carantina, pentru că toate evidențele arată că nu avea de fapt COVID. Răspunsul de la celălat capăt al firului vine sec: NU EXISTĂ PROCEDURA!

Concluzie: dacă ai ghinionul să ai un test pozitiv greșit vei sta în arest preventiv la domiciliu pentru 14 zile, pentru simplu fapt ca nimeni nu s-a gândit la o astfel de situație. Ca o ironie, după ce persoana se plânge la Prefectură, cei de acolo îl încurajează să fie mulțumit că statul îi plătește salariul pentru cele două săptămâni… Ok! Dar  cele două săptămâni din viață pierdute în pușcăria domestică cine i le mai dă înapoi?

Etichete:

Ultimele știri

Greșeli majore în războiul din Ucraina

Războiul din Ucraina este consecința unei serii de erori strategice și de evaluare făcute de toate părțile aflate în conflict. În mod cert, dacă măcar o parte dintre aceste erori ar fi fost evitate,...

Loading



Cele mai citite



Te-ar putea interesa

Loading


Loading