Românii nu vor scapa de pașaportul de vaccinare anti COVID pentru călătorii externe

by | 9 Mar 2021 | Politică

După cum evoluează lucrurile pe scenă politică, se conturează tot mai clar că românii nu vor scapa de pașaportul de vaccinare anti COVID pentru călătorii externe.

În ciuda asigurărilor date de liderii țărilor europene, cu câteva luni în urmă , că nu se va realiza o discriminare a cetățenilor în funcție de vaccinare, iată că ne aflăm acum la doar un pas de realizarea unei lumi doar pentru cei aleși .

Dar să vedem pas cu pas cum s-a ajuns la situația actuală .

Președintele Klaus Iohannis nu era de acord cu paşaportul de vaccinare în ianuarie. Preşedintele vorbea atunci despre discriminare:

„Nu consider că asta este o idee bună. Prin asta s-ar crea un cadru de discriminare care este inacceptabil. Sunt de părere că trebuie să existe un certificat de vaccinare şi va exista şi la noi, dar el trebuie folosit pentru motive medicale. Persoana care primeşte certificatul ştie câînd a primit prima doza şi a doua. Sunt date importante pentru medicii. Însă să folosim aceste certificate de vaccinare să împărţim populaţia în două: cei care au fost vaccinaţi şi cei care nu, nu mi se pare un lucru bun”, a declarat Klaus Iohannis.

Liderii UE au discutat în 25 februarie despre realizarea unor pașapoarte de vaccinare pentru cetăţenii statelor membre care s-au imunizat împotriva Covid-19. Decizia liderilor vine în contextul în care mai multe țări din sudul UE care depind puternic de turism sunt disperate să salveze sezonul turistic de vară.

“Certificatele digitale de vaccinare care permit persoanelor să călătorească în Europa, în ciuda pandemiei de coronavirus, vor fi probabil disponibile înainte de începerea verii”,

a declarat cancelarul german Angela Merkel după un summit virtual al UE.

“Toată lumea a fost de acord că avem nevoie de un certificat digital de vaccinare”,

a declarat Merkel pe 25 februarie într-o conferinţă de presă, adăugînd că Comisia UE va avea nevoie de aproximativ trei luni pentru a crea baza tehnică pentru astfel de documente.

În dată de 26 februarie la reuniunea extraordinară a Consiliului European Referitor la certificatele de vaccinare, Președintele României s-a pronunțat pentru o abordare coordonată și unitară la nivel european, susținând că certificatul de vaccinare ar trebui utilizat pentru scopuri medicale, iar procesul de identificare a elementelor tehnice pe care să le conțină un certificat la nivel european va trebui să continue.

Vicepremierul Dan Barna (USR) a admis într-o emisiune la postul public de televiziune TVR 1, că paşaportul COVID ar putea deveni obligatoriu şi a spus că introducerea obligativităţii acestui document “se va întâmpla în mod organic pentru că oamenii vor dori să călătorească”.

“Se va întâmpla în mod organic, pentru că oamenii vor dori să călătorească şi sunt state care pe bună dreptate vor… Şi noi ne dorim să nu mai ţinem în carantină toţi turiştii sau oamenii de afaceri care vin. Dacă oamenii pot să îţi dovedească că sunt vaccinaţi, că au testul făcut, atunci poţi să… are o logică. O să vedem până la urmă formula tehnică la care se va ajunge, dar ideea este să ne adaptăm la această pandemie tocmai prin aceste instrumente în care cei care şi-au asumat vaccinarea sau cei care au şi test şi vaccinare pot să vină”, a afirmat Barna.

Cu siguranță lucrurile nu se vor opri aici penrtu că sunt tot mai dee se discuțiile din spațiul public privind folosirea acestor pașapoarte și pentru admiterea în magazine, săli de spectacole, eveniimente sportive, așa cum se întâmplă deja în Israel.

Aplicația digitală „pașaport de vaccinare”, dezvoltată de Asociația Internațională a Transportului Aerian IATA, va fi testată de companiile Air New Zealand, Fly Emirates și Etihad Airways, în Noua Zeelandă, Emiratele Arabe Unite. O abordare similara are si compania Qantas din Australia.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) nu recomandă introducerea aşa-numitelor „paşapoarte de vaccinare”. Nu este clar dacă vaccinarea va opri răspândirea coronavirusului şi nici cât durează imunitatea. În plus, nu este clar cât timp sunt imune persoanele care s-au vindecat de Covid-19 şi dacă ar trebui să primească vreun certificat. De asemenea, unele persoane au contraindicaţii privind vaccinarea și ar fi discriminate în raport cu cei care călătoresc pe baza certificatului de vaccinare.

Etichete:

Ultimele știri

Greșeli majore în războiul din Ucraina

Războiul din Ucraina este consecința unei serii de erori strategice și de evaluare făcute de toate părțile aflate în conflict. În mod cert, dacă măcar o parte dintre aceste erori ar fi fost evitate,...

Loading



Cele mai citite



Te-ar putea interesa

Loading


Loading