ASF susţine introducerea tarifelor de referinţă la ora de manoperă pentru reparaţiile auto

by | 25 Mar 2021 | Social

Tarifele de referinţă la ora de manoperă pentru reparaţiile auto se vor publica şi vor fi calculate anual, a declarat vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Cristian Roşu, menţionând că aceste tarife de referinţă nu vor fi impuse.

Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR) susține introducerea unui tarif de referință pentru reparațiile auto, dar cu titlu informativ și nu este de acord cu impunerea unei plafonări a tarifelor aferente reparațiilor auto.

“O astfel de masura ar veni in sprijinul consumatorilor romani, oferindu-le repere acestora si permitandu-le sa fie mai bine informati cu privire la costurile implicate de reparatiile auto”,

au transmis oficialii UNSAR.

„Această modificare este susținută inclusiv de concluziile unui studiu IRES – Institutul Român pentru Evaluare și Strategie, derulat în decembrie 2019, conform căruia peste 90% dintre șoferii români sunt interesați de publicarea anuală a unui astfel de tarif de referință pentru reparațiile auto”,

transmit reprezentanţii UNSAR.

Studiul IRES mai arată și că 93% dintre români își doresc să știe care este valoarea despăgubirii plătite de asigurătorul RCA în cazul unei daune, iar 71% dintre români ar fi deranjați dacă valoarea plătită ar fi considerabil mai mare pentru reparația unui autovehicul în cazul unei despăgubiri acoperite de polița RCA față de reparația efectuată fără asigurare.

Consiliul Concurenţei propune stabilirea unui tarif de referinţă la ora de manoperă pentru reparaţiile auto, în condiţiile în care obligativitatea decontării directe între companiile de asigurări creează premisele ca preţurile să crească.

Nimeni nu stabileşte tariful de referinţă. Tariful de referinţă se calculează. Tariful de referinţă este rezultatul unor calcule care au la bază datele reale din piaţă şi pentru ca aceste date să fie corect colectate se va împuternici RAR (Registrul Auto Român) să facă aceste colectări de date din piaţă, ei având obligativitatea supravegherii dintr-un anumit punct de vedere a tot ce înseamnă altceva decât zona asigurărilor – şi aici ne referim în special la unităţile reparatoare din toate zonele ţării. Ei vor avea obligaţia publicării unei liste cu service-urile autorizate de către RAR şi această informaţie va fi obligatoriu preluată atât de către BAAR (Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România) cât şi de societăţile de asigurare şi îşi vor pune pe site-urile proprii aceste informaţii colectate şi publicate de către RAR”,

a menţionat Cristian Roşu, la Conferinţa anuală a BAAR “Asigurările auto – înapoi în viitor”.

Serviciul de asigurare cu decontare directă garantează persoanei prejudiciate posibilitatea de a se adresa asigurătorului la care are încheiată asigurarea RCA în vederea recuperării prejudiciului, urmând ca acesta să recupereze în totalitate sau în parte sumele achitate de la asigurătorul RCA al persoanei vinovate de producerea accidentului.

Conform proiectului, un alt scop al introducerii acestui tip de asigurare este acela de soluţionare amiabilă a unui număr foarte mare de dosare de daună, cu rezultate pozitive în micşorarea costurilor de gestionare a acestora, dar şi reducerea termenului de acordare a despăgubirilor.

Etichete:

Ultimele știri

Greșeli majore în războiul din Ucraina

Războiul din Ucraina este consecința unei serii de erori strategice și de evaluare făcute de toate părțile aflate în conflict. În mod cert, dacă măcar o parte dintre aceste erori ar fi fost evitate,...

Loading



Cele mai citite



Te-ar putea interesa

Loading


Loading