Taxă pe săracie: mașinile mai vechi de 15 ani vor fi taxate, anunță ministrul Mediului

by | 15 Jul 2021 | Economie

Veste proastă pentru cei care au o mașină mai veche de 15 ani. Ministrul Medicului a anunțat ce planuri are pentru șoferii care dețin mașini vechi. Este o măsură care ar urma să intre în vigoare până la finalul acestui an. Ministrul Tanczos Barna vrea să existe o taxă pentru șoferii care au mașini mai vechi de 15 ani, dar nu va fi o taxă percepută de Ministerul Mediului, ci o taxă la nivel local.

Datele statistice arată că din aproximativ 7,3 milioane de mașini înmatriculate în prezent în România, aproape patru milioane sunt mașini mai vechi de 15 ani.

Anunțul a fost făcut de ministrul Mediului, Tanczos Barna, care spune că este o decizie asumată la nivelul guvernului, care nu va fi, însă, luată de ministerul pe care-l conduce, lăsând să se înțeleagă că aplicarea sa va aparține Ministerului Transporturilor, care se va ocupa de infrastructura de transport finanțată prin PNRR.

„Inclusiv Comisia Europeană ne forţează să luăm măsuri pentru reducerea vârstei parcului auto. Este o decizie asumată la nivelul Guvernului, odată cu negocierea PNRR (planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă – n. r.). Comisia ne-a recomandat să găsim o soluţie pentru maşinile mai vechi de 15 ani. Este o măsura asumată de Guvern prin faptul că am mers mai departe pe această linie cu infrastructura de transport finanţată parţial prin PNRR şi o asumare de reformă în acest domeniu. Va exista pentru maşinile mai vechi de 15 ani cu siguranţă o măsură într-un timp relativ scurt. Se discută acum la nivel guvernamental cu ministerele de resort care ar fi varianta”, a spus Tanczos la TVR1, întrebat despre o posibilă viitoare taxă auto.

Ministrul a precizat că măsura va fi implementată în cel mai scurt timp pentru că este cerută și de către Comisia Europeană. În același timp, așa cum am precizat anterior, autoritățile au în vedere să-i încurajeze pe români să schimbe mașina mai veche de 15 ani.

Barna spune că a crescut interesul oamenilor pentru Programul Rabla și că cele mai multe cereri sunt pentru mașinile electrice.

Ministrul a mințit acum 6 luni

În urmă cu șase luni, ministrul spunea că nu se va introduce nicio formă de taxă auto în acest an, invocând procesele pierdute de stat privind taxa de poluare.

„Nu se va introduce nicio formă de taxă auto anul acesta şi cu siguranţă nu se va introduce niciodată o taxă auto sub forma în care a existat”, a spus ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, într-o conferinţă de mediu, la Craiova, răspunzând unei întrebări pe acest subiect.

Etichete:

Ultimele știri

Greșeli majore în războiul din Ucraina

Războiul din Ucraina este consecința unei serii de erori strategice și de evaluare făcute de toate părțile aflate în conflict. În mod cert, dacă măcar o parte dintre aceste erori ar fi fost evitate,...

Loading



Cele mai citite



Te-ar putea interesa

Loading


Loading