Oficial american CDC: a treia doză de vaccin ar putea produce efecte secundare mai grave

by | 19 Jul 2021 | Sănătate

Statele Unite analizează necesitatea folosirii celei de-a treia doze de vaccin anti-COVID-19 în rândul persoanelor care au fost deja vaccinate, dar trebuie să vadă mai multe date pentru a şti dacă rapelul suplimentar ar putea creşte riscurile apariţiei efectelor secundare grave, a declarat un oficial din domeniul sănătăţii din SUA, anunță Reuters..

Oficialul a spus că a doua doză de vaccin pentru Covid-19 a fost asociată cu un număr mai mare de efecte secundare, sugerând că o a treia doză ar putea veni cu un risc și mai mare.

”Suntem foarte interesaţi să ştim dacă o a treia doză poate fi asociată sau nu cu un risc mai mare de reacţii adverse, mai ales în cazul celor grave, deşi rare”, a spus Jay Butler, director adjunct la Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor.

Guvernul Statelor Unite nu a luat o decizie dacă să administreze doze suplimentare de vaccinuri, dar consideră că ar putea fi nevoie de ele în cazul persoanelor vârstnice sau altor grupuri în pericol să facă forme grave de Covid-19, a spus Butler.

Pfizer şi BioNTech intenţionează să solicite, în câteva săptămâni, autorităţilor de reglementare din SUA să autorizeze a doua doză de rapel a vaccinului său COVID-19, pe baza dovezilor unui risc mai mare de infectare la şase luni după inoculare şi răspândirea variantei Delta foarte contagioasă.

El a adăugat că vaccinurile existente oferă o protecţie semnificativă împotriva variantei Delta a COVID-19, care a fost descoperită pentru prima dată în India şi a devenit tulpina dominantă în Statele Unite.

Etichete:

Ultimele știri

Greșeli majore în războiul din Ucraina

Războiul din Ucraina este consecința unei serii de erori strategice și de evaluare făcute de toate părțile aflate în conflict. În mod cert, dacă măcar o parte dintre aceste erori ar fi fost evitate,...

Loading



Cele mai citite

   Articole populare


Te-ar putea interesa

Loading


Loading