Valul Omicron: infecții multe, decese puține – „combinația” perfectă pentru sfârșitul pandemiei

by | 22 Jan 2022 | Sănătate

Aproape în fiecare zi jurnalele de știri ne prezintă informații alarmante despre creșterea accelerată a numărului zilnic de persoane testate pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 . Se fac exagerări, iar datele sunt prezentate în mod distorsionat. Se anunță în stil panicard „dublări” ale infecțiilor noi, de la o zi la alta, fără a se ține cont de numărul de teste efectuat, aflat și el în creștere. Ni se vorbește despre „creșterea alarmantă” a cazurilor de copii infectați, fără să se precizeze că în cvasiunanimitatea lor prezintă forme ușoare ale bolii și că în prezent avem mult mai multe teste în rândul copiilor, ca urmare a testării din unitățile de învățământ.

Într-o inerție defazată, presa mainstream încercă din nou să inoculeze frica și dezastrul, deși e limpede că populația este împăcată cu destinul acestei pandemii.

Știam că vor fi multe cazuri, pentru că am văzut cu toții cum se manifestă valul 5 în occident. Știm și faptul că gradul de vaccinare nu schimbă cu nimic situația pentru că actualele vaccinuri nu sunt făcute pentru tulpina Omicron – o recunosc chiar și producătorii de vaccinuri care au anunțat că abia în primăvară vor veni cu produsul corespunzător. Iar de acesată dată gradul scăzut de vaccinare pare să fie în favoarea românilor care au avut „șansa” de a dezvolta imunitate naturală, care poate detectecta virusul în integralitatea sa, nu doar după proteina spike care s-a modificat aproape în întregime „păcălind” anticorpii generați în urma vaccinării.

Ce spun datele? Este mai rău sau mai bine ca în valul 4?

Pentru a face această comparație am realizat următorul grafic în care am luat ca etalon vârful valului 4 la cazuri noi și la decese. Astfel numărul cel mai mare de teste pozitive noi din valul 4 reprezintă nivelul de 100%, iar cazurile noi înregistrate în toate celelalte zile reprezintă valoarea procentuală din acest maxim. La fel, am procedat și în cazul deceselor COVID.

Sursa datelor este site-ul www.ourworldindata.org. Pentru a atenua efectul weekend-urilor în care se fac mai puține raportări s-a luat ca referință valoare medie ultimelor 7 zile, înregistrată în fiecare zi din interval, a cazurilor/deceselor la 1 milion de persoane.

Astfel, vârful valului 4 în privința cazurilor noi a fost în data de 20 octombrie 2021, când media ultimelor 7 zile a fost de 785,38 cazuri noi la 1 milion de persoane (adică în medie circa 15.000 cazuri noi pe zi, în precedentele 7 zile). Toate celelalte date zilnice privind cazurile reprezintă valoarea procentuală din acest vârf.

În cazul deceselor, vârful din valul 4 s-a înregistrat 16 zile mai târziu după valul cazurilor poztive. Pe 5 noiembrie 2021, media ultimelor 7 zile a deceselor COVID a indicat cea mai mare valoare, de 23,72 decese la 1 milion de persoane (adică o medie de peste 450 de decese zilnice în precedentele 7 zile). La fel ca și la cazurile noi, toate celelalte valori din curba deceselor reprezintă partea procentuală din această valoare de vârf.

În acest fel putem obține o comparație fidelă a evoluțiilor din valul 5, față de ceea ce s-a întâmplat în valul 4. Datele sunt prezentate în graficul de mai jos:

 

Se observă foarte clar o evoluție total diferită a deceselor în cele două valuri. Este limpede că, la aceleași valori ale cazurilor noi, decesele se află la un nivel mult mai scăzut. Este la fel de sigur că numărul deceselor va mai crește în următoarea perioadă, dar este cert că nivelul va fi cu mult sub cel înregistrat în valul 4.

Se confirmă astfel faptul că varianta Omicron este mult mai puțin agresivă, dar ne oferă șansa unei imunizări naturale împotriva virusului, fără a risca foarte mult să dezvoltăm forme grave. În mod paradoxal, numărul mare de infecții reprezintă, de această dată, o veste bună care anunță sfârșitul pandemiei. Cu cât se vor infecta mai multe persoane, cu atât virusul va găsi din ce în ce mai puține gazde în care să se poată multiplica, sfârșind așa cum au sfârșit-o toți virușii respiratori care au provocat pandemii planetare.

Așadar să privim cu calm sau chiar cu optimism datele prezentate în stil panicard de către presa mainstream!

Etichete: COVID-19

Ultimele știri

Greșeli majore în războiul din Ucraina

Războiul din Ucraina este consecința unei serii de erori strategice și de evaluare făcute de toate părțile aflate în conflict. În mod cert, dacă măcar o parte dintre aceste erori ar fi fost evitate,...

Loading



Cele mai citite



Te-ar putea interesa

Loading


Loading