Ucraina interzice partidul principal de opoziție, confiscând toate bunurile și fondurile acestuia

by | 22 Jun 2022 | Red Pill

Interdicția celui mai mare partid de opoziție din țară semnalează efectiv încetarea democrației în Ucraina, aflată în prezent într-un război cu Rusia. O fi bine?! Vom trăi și vom vedea (dacă vom mai fi lăsați să vorbim despre asta).

Ministerul Justiției din Ucraina a anunțat o interdicție oficială a principalului partid de opoziție al țării și a dispus confiscarea tuturor bunurilor acestuia.

Mișcarea, care subminează în mod clar eforturile de a prezenta Ucraina ca democrație liberală, a fost anunțată luni pe Facebook de Ministerul Justiției. Guvernul Ucrainei a dezvăluit că Platforma Opoziției – Pentru viață (OPFL) este efectiv interzisă, fiind dispus și transferul bunurilor, proprietăților și banilor acesteia către stat, a informat Radio Europa Liberă.

În martie, partidul de opoziție a fost nevoit să-și suspende operațiunile în urma acuzațiilor de complicitate cu puterea din Rusia. De asemenea, a fost acuzat că este „anti-ucrainean” de către guvernul Ucrainei, condus de Volodymr Zelensky.

OPFL reprezintă minoritatea rusă, acuzat că e pro-rus

OPFL a servit ca al doilea partid ca mărime după partidul Servant of the People (În slujba poporului) al lui Zelensky, care poartă numele popularului său serial TV.

Liderul OPFL, Viktor Medvedchuk este acuzat că este apropiat de Putin dar insistă că pur și simplu urmărește interesele ucrainenilor prin stabilirea de relații amicale și nu ostile cu Rusia, a fost arestat luna trecută și rămâne sub arest la domiciliu.

Potrivit Ministerului Justiției, partidul este acuzat că a acționat pentru a submina suveranitatea Ucrainei și se alătură altor zece partide politice de opoziție care au fost interzise de regimul Zelensky de la invazia Rusiei din februarie.

Dar din Wikipedia aflăm că OPFL este un partid al minorității ruse din Ucraina deci este pro-rus, pentru ca rușii ucraineni se simt ruși, sunt interesați de cultura rusă și agreează politicile Rusiei. Rușii din Ucraina nu sunt chiar puțini, ci 18%. De trei ori mai mulți ca maghiarii noștri care, la rândul lor se simt parte a Ungariei și iubesc cultura și politicile acesteia. În mod absolut natural. Oamenii se vor simți la fel chiar dacă vor fi amenințați, doar că nu vor mai spune public.

Partidul rusofil a luat poziție împotriva războiului

Pe 7 martie 2022, partidul OPFL a cerut „conducerii Federației Ruse oprirea agresiunii împotriva Ucrainei și face apel la participanții la procesul de negocieri să decidă imediat încetarea focului și retragerea tuturor trupelor ruse din Ucraina”. De asemenea, partidul a decis să sprijine participarea membrilor Forțelor Teritoriale de Apărare la protejarea infrastructurii critice, locuințelor și oprirea jafurilor și pentru a sprijini coridoarele umanitare pentru retragerea civililor. (Wikipedia)

Atac cu grenadă în trecut asupra partidului OPFL

Partidul de opoziție nu e străin de violența extremă dar ca  victimă nu ca agresor. În data de 3 iulie 2020, un om mascat cu o cagulă a aruncat o grenadă pe fereastra sediului partidului din Poltava, rănind o femeie ce lucra acolo, conform site-ul ucrainean Pravda. Partidul politic a acuzat naționaliștii ucraineni.

  • UE și Ucraina puneau la cale interzicerea opziției șî presei minorității ruse cu un an înainte de război.

Consiliul Naţional de Securitate şi Apărare al Ucrainei a decis să blocheze mai multe canale TV deţinute de mogulul mass-media Taras Kozak, membru al partidului de opoziție OPFL  în februarie 2021,cu un an înainte de război.

Reprezentantul Ucrainei la Uniunea Europeană, Mykola Tochitsky, a spus atunci că Bruxelles-ul a avut o atitudine pozitivă față de decizia autorităților ucrainene de a bloca aceste canale tv. Potrivit acestuia, atât Comisia Europeană , cât și departamentul diplomatic al UE au aprobat neoficial aceste sancțiuni. Partidul Platforma Opoziție – Pentru viață îl acuza atunci pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski că a distrus libertatea de exprimare, precum și că a profanat „alegătorii și țara”. (DW.com)

Mișcarea de a interzice OPFL urmează după adoptarea de către Zelensky a legislației care permite guvernului să interzică orice partid politic care contestă politica oficială a regimului cu privire la invazia rusă. Legislația permite instanțelor să sechestreze bunurile, privând în același timp partidele de opoziție dreptul de a face apel.

Ucraina a redus la tăcere criticii atât din interiorul țării, cât și pe cei care locuiesc în afara Ucrainei. Anatoly Anatoliyevich Shariy, un popular comentator YouTube, a fost arestat în Spania în numele Ucrainei după ce a vorbit împotriva guvernului Zelensky iar soldați înarmați au fost trimiși să aresteze și să amenințe civili pentru că postează pe rețele sociale împotriva Ucrainei și steagului național:

Asistăm nepăsători cum Ucraina vrea să devină o democrație consolidată cu mijloace nedemocratice, sub tutela Uniunii Europene. Scopul scuză mijlocele dar doar când le convine.

Etichete: Ucraina

Ultimele știri

Greșeli majore în războiul din Ucraina

Războiul din Ucraina este consecința unei serii de erori strategice și de evaluare făcute de toate părțile aflate în conflict. În mod cert, dacă măcar o parte dintre aceste erori ar fi fost evitate,...

Loading



Cele mai citite



Te-ar putea interesa

Loading


Loading