Nereguli grave în marile supermarketuri de pe litoral. ANPC propune închiderea lor

by | 15 Aug 2022 | Economie

Comisarii de la Protecţia Consumatorilor au propus închiderea temporară pentru o perioadă de până la 6 luni a cinci magazine aparţinând retailerilor Carrefour, Lidl, Kaufland şi Mega Image, aflate în sudul Litoralului, informează Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

Echipele de comisari ale Comandamentului Litoral 2022 – structura specială a ANPC – au verificat, în aceste zile, modul în care este respectată legislaţia în domeniu în marile magazine de tip supermarket din sudul litoralului Mării Negre. Au fost controlate, în Mangalia, magazinele Carrefour, Lidl, Kaufland şi Mega Image, precum şi magazinul Lidl din Eforie Nord.

Celor 5 locaţii le-au fost aplicate, pentru neregulile constatate, 4 avertismente şi 9 amenzi contravenţionale în valoare totală de 235.000 lei. Acestor sancţiuni li s-au adăugat şi măsurile complementare care au presupus oprirea temporară de la comercializare a unor produse alimentare în valoare de peste 4.600 lei, oprirea definitivă de la comercializare a unor produse alimentare în valoare de peste 10.000 lei, oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficienţelor a tuturor magazinelor controlate, închiderea temporară pe o perioadă de până la 6 luni a tuturor magazinelor controlate şi încetarea practicilor comerciale incorecte pentru 3 dintre magazine.

“Interesant este că, până la finalizarea acţiunilor de control, parte dintre consumatorii aflaţi la cumpărături erau mai tare intrigaţi de acţiunea noastră decât de deficienţele găsite acolo. Suntem pe teren pentru a le proteja sănătatea şi pentru a transmite operatorilor economici că trebuie să respecte consumatorii. Din nou vitrine murdare, din nou legume şi fructe cu deprecieri, din nou se uită că o parte a profitului trebuie reinvestită. Va trebui să trecem la măsuri mult mai dure şi săptămâna aceasta o vom dedica discuţiilor cu structurile centrale ale marilor lanţuri de magazine”, a declarat Horia Constantinescu, preşedintele ANPC, potrivit unui comunicat transmis sâmbătă AGERPRES.

Printre cele mai importante nereguli constatate de către comisarii ANPC au fost:

  • comercializarea de legume şi fructe depreciate sau cu calibre diferite, având o categorie de calitate inferioară faţă de cea declarată;
  • depozitarea neconformă a produselor alimentare;
  • comercializarea unor produse reprezentând un mix cu acid acetic;
  • comercializarea unor produse congelate cu gheaţă în exces pe produs;
  • comercializarea de produse cu etichete Nutriscore, pe care era menţionată o anumită categorie fără a fi justificată;
  • diverse erori de informare pe eticheta de produs; nerespectarea regimului promoţiilor (comercializarea unor produse tip “7+1” fără a avea produsul de referinţă la vânzare, nespecificarea perioadei de desfăşurare a promoţiilor, produse aflate în promoţie deşi perioada era depăşită);
  • lipsa condiţiilor de igienă corespunzătoare în spaţiul de comercializare, de depozitare şi de producţie a pâinii;
  • folosirea unor vitrine frigorifice cu acumulare masivă de gheaţă, cu rafturile neigienizate, cu urme de lichide alimentare, praf, rugină, mucegai şi insecte;
  • folosirea unor spaţii de depozitare neigienizate;
  • comercializarea unor produse cu ambalaj deteriorat;
  • practici comerciale incorecte – nerespectarea denumirii corecte a produsului în conformitate cu ingredientele conţinute;
  • neconcordanţă între preţul produsului la raft şi cel perceput la casa de marcat;
  • semnalizare incorectă a produselor aflate în ultimele zile de valabilitate.

Etichete: ANPC

Ultimele știri

Greșeli majore în războiul din Ucraina

Războiul din Ucraina este consecința unei serii de erori strategice și de evaluare făcute de toate părțile aflate în conflict. În mod cert, dacă măcar o parte dintre aceste erori ar fi fost evitate,...

Loading



Cele mai citite



Te-ar putea interesa

Loading


Loading