Rușii aruncă în luptă armamentul avansat: „Sistemul Penicilină”

by | 15 Oct 2022 | Extern

Este clar că războiul din Ucraina a intrat într-o nouă fază. Atacul cu rachete asupra sistemului energetic ucrainean arată că Rusia nu e deloc dispusă să cedeze și intervine cu armament din ce în ce mai sofisticat. Cea mai recentă armă modernă aruncată în luptă de Federația Rusă este „Sistemul Penicilină”, care ar fi fost testat cu succes în conflictul din Ucraina, susține agenția de presă rusească RIA Novosti.

Acest sistem poate identifica locația exactă a artileriei inamice pe baza undelor sonore. „Penicilina” poate analiza undele acustice și termice pe o rază de 38 de kilometri, iar pe baza lor poate identifica poziția exactă a bateriei adverse, pe care o comunică instantaneu operatorului care coordonează contra-atacul împotriva artileriei inamice. Timpul de obținere a coordonatelor unei ținte este de maxim 5 secunde.

Avantajul sistemului „Penicilină” față de radarul american anti-baterie AN/TPQ-36, folosit de foțele armate ucrainene, ar fi, spune RIA Novosti, că nu folosește undele radio, ceea ce înseamnă că nu ar putea fi detectat și nici nu ar fi expus față de atacurile electronice.

„Sistemul Penicilină” poate fi folosit în condiții extreme, la temperaturi cuprinse între -40 și +50 de grade Celsius.

„Mai multe sisteme „Penicilină” 1B76 de recunoaștere a artileriei au fost testate în condiții de luptă în Ucraina. Sistemele au demonstrat o eficiență ridicată în cadrul luptelor împotriva artileriei ucrainene, inclusiv împotriva echipamentelor care provin din statele NATO și sunt utilizate de forțele ucrainene”, ar fi spus o sursă militară jurnaliștilor de la RIA Novosti.

„Penicilina” a fost prezentată pentru prima dată la expoziția „Armata 2021”. Atunci, reprezentantul companiei dezvoltatoare, Dmitry Pavlenko, a explicat că numele echipamentului militar arată eficiența acestuia față de artileria inamică, așa cum este eficiența „penicilinei” în fața virușilor.

Acesta nu este primul echipament militar rusesc cu nume medical. Potrivit experților militari, ar mai fi stația troposferică „Diagnoz”, vehiculul aeropurtat Traumatism sau sistemul hardware și software „Tonus”.

Etichete: Rusia

Ultimele știri

Greșeli majore în războiul din Ucraina

Războiul din Ucraina este consecința unei serii de erori strategice și de evaluare făcute de toate părțile aflate în conflict. În mod cert, dacă măcar o parte dintre aceste erori ar fi fost evitate,...

Loading



Cele mai citite



Te-ar putea interesa

Loading


Loading