Cum va arăta războiul din Ucraina în următorii 2 ani, după lista achizițiilor militare

by | 15 Nov 2022 | Extern

La finalul lunii octombrie doi senatori americani, respectiv președintele Comisiei pentru Servicii Armate, democratul Jack Reed și unul dintre membrii comisiei, republicanul Jim Inhofe, au depus un amendament la legea achizițiilor militare ale SUA pentru anul 2023 (National Defence Authorization Act for Fiscal Year 2023). Inițiativa celor doi senatori este motivată de înlocuirea stocurilor militare ale SUA în urma livrărilor de armament pentru sprijinirea Ucrainei în războiul cu Federația Rusă.

Dacă amendamentul va fi adoptat, Departamentul de Apărare din SUA (echivalentul Ministerului Apărării) va fi împuternicit să încheie contracte, fără licitație, cu furnizorii de armament, până la completarea listei cu echipamente propuse de cei doi senatori. De reținut că tot armamentul ce urmează să fie cumpărat în baza acestui amendament se va adăuga la echipamentele militare ce trebuie livrate în cadrul contractelor aflate deja în derulare.

Faptul că SUA se îngrijește să își refacă stocurile în urma livrărilor către Ucraina este absolut firesc și de înțeles. Ceea ce surprinde însă e că lista propusă de cei doi senatori depășește cu mult volumul armelor livrate până în prezent de SUA pentru susținerea Ucrainei și conține inclusiv armament care nu a mai fost dat până acum armatei ucrainene. În cazul unor articole din listă, echipamentele ce urmează să fie achiziționate depășesc de zeci sau chiar de sute de ori volumul livrat până acum Ucrainei! Totodată, sunt anumite rachete sau sisteme care deja urmează să fie înlocuite în dotarea armatei SUA, cu echipamente mai moderne și mai performante. Deci achiziția lor nu e nicidecum pentru “completarea stocurilor” armatei SUA, ci strict pentru ceea ce urmează să se întâmple în Ucraina.

De altfel, tipul de armament vizat pentru achiziționare este specific condițiilor de război din Ucraina. Lista propusă nu ar fi adecvată pentru alte conflicte prezente sau viitoare în care SUA ar putea fi implicată în alte părți ale lumii.

Acest lucru nu înlocuiește ceea ce le-am dat [ucrainenilor]. Reprezintă stocuri pentru un război terestru major în viitor [cu Rusia]. Aceasta nu este lista pe care am folosi-o pentru China. Pentru [o confruntare cu ] China, am avea o listă foarte diferită”, a comentat analistul bugetelor militare de la Centru pentru Studii Strategice și Internaționale, Mark Cancian.

Așadar, această listă de achiziții ne arată practic cum se așteaptă SUA să fie războiul din Ucraina în următorii doi ani. Conform achizițiilor programate, urmează să ne așteptăm la o confruntare navală în Marea Neagră și la crearea unui sistem de apărare anti-aeriană deasupra Ucrainei și probabil pentru Marea Neagră și statele NATO din regiune. Se va pune mai puțin accentul pe confruntările de contact direct (ex. utilizarea rachetelor anti-tanc portabile JAVELIN, care expun soldații ce manevrează un astfel de sistem), mizându-se mai mult pe lovituri de la distanță, cu artilerie și proiectile cu precizie ridicată, rachete ghidate, elicoptere, avioane și drone. Îngrijorător e faptul că se propune o achiziție mare de sisteme și rachete PATRIOT, care, în general, sunt manevrate doar de personal american, cel mult NATO, ceea ce indică o posibilă implicare a SUA sau NATO în conflict. 

Iată lista propusă de cei doi senatori:

  • 750.000 de proiectile de artilerie cu precizie ridicată de 155 mm de tip XM1128 și XM1123. De notat că acestor proiectile li se poate atașa sistemul de ghidare de precizie M1156, care transformă obuzele de artilerie în arme inteligente. Raza de acțiune a acestor proiectile este de 30-40 de Km. Până acum SUA au dat Ucrainei 4.000 de astfel de proiectile.
  • 30.000 AGM-114 Hellfire – rachete aer-sol adaptate pentru echiparea dronelor și executarea loviturilor de înaltă precizie, în special către țintele cu o valoare strategică ridicată. Pot fi lansate și de pe avioane și elicoptere sau platforme navale. Raza de acțiune este între 0,5 și 11 Km.
  • 30.000 AGM-179-Joint Air-to-Ground Missile (JAGM) – sunt tot rachete aer-sol, din aceeași categorie cu rachetele Hellfire, însă de o generație mai nouă. Raza de acțiune este 8 Km.
  • 700 de sisteme HIMARS (High Mobility Artilery Rocket System). Cum le spune și numele, aceastea sunt sisteme de artilerie mobile, cu rază medie și lungă de acțiune. Practic sistemele HIMARS sunt niște lansatoare de rachete sol-sol sau sol-aer, adaptate pentru mai multe tipuri de rachete. Ceea ce surprinde în lista senatorilor americani e că numărul propus pentru achiziție depășește cu mult cele 38 de sisteme HIMARS livrate până în prezent Ucrainei.
  • 100.000 de rachete GMLRS (Guided Multiple Launch Rocket Systems), adaptate pentru lansatoarele HIMARS. Valoarea totală a rachetelor GMLRS, împreună cu lansatoarelor HIMARS este de 4 miliarde de dolari.
  • 6.000 MGM-140 ATACMS (Artilery Tactical Missile System) – sunt rachete sol-sol cu rază lungă de acțiune de până la 300 de Km. Până acum, SUA nu au livrat nicio rachetă de acest tip Ucrainei. De fapt, până în prezent SUA a folosit doar 560 de astfel de rachete, cele mai multe fiind lansate în războiul din Irak din 2003. Așadar, SUA intenționează să trimită în Ucraina o cantitatede peste 10 ori mai mare decât cea folosită în tot războiul din Irak! Costul acestor 6.000 de rachete este estimat la 600 de milioane de dolari. Interesant e că, începând cu 2023, rachetele ATACMS urmează să fie înlocuite în dotarea SUA cu unele mai performante, Precision Strike Missile (PrSM), a căror rază de acțiune este de 500 de Km și care anterior erau interzise de Tratatul IMF (Tratatul privind forțele nucleare cu rază Intermediară), denunțat de Trump. Acest lucru ne arată că cele 6.000 de rachete ATACMS nu sunt destinate dotării armatei SUA, pentru așa-zisa completare a stocurilor, ci exclusiv pentru sprijinirea Ucrainei.
  • 1.000 rachete Harpoons – rachete anti-navă au o rază de acțiune de 139 de Km. Până în prezent s-au produs numai 7.500 de astfel de rachete. SUA au livrat doar 2 rachete de acest gen în Ucraina. Cele 1.000 care urmează să fi achiziționate valorează 1,4 miliarde de dolari. De reținut că rachetele Harpoons din dotarea SUA urmează să fie și ele înlocuite de rachetele mai avansate, de concepție norvegiană (NSM). Deci nici această comandă propusă de cei doi senatori nu vizează dotarea militară a SUA, ci exclusiv războiul din Ucraina.
  • 800 rachete NSM (Naval Strike Missile) – sunt rachete anti-navă, de o generație mai nouă față de Harpoons. Rachetele NSM sunt produse firma norvegiană Kongsberg Defence & Aerospace și au o rază de acțiune de 185 Km. Pentru această achiziție, SUA va cheltui 1,8 miliarde de dolari. Până acum SUA nu au livrat nicio rachetă de acest tip Ucrainei. Ceea ce privește în mod direct România e că achiziția unui număr atât de mare de rachete Harpoons și NSM anticipează practic o confruntare navală de amploare în Marea Neagră!
  • 10.000 de rachete Patriot și lansatoarele aferente, în valoare de 30 de miliarde dolari. În pofida insistențelor Kievului, mai ales după atacurile cu rachete rusești asupra sistemului electric ucrainean, SUA au refuzat să livreze astfel de sisteme Ucrainei. Pe de o parte, ele sunt foarte scumpe (fiecare sistem costă circa 1 miliard de dolari), iar timpul necesar instruirii pentru utilizare și pentru mentenanță durează mai mult de 1 an. A existat și temerea ca un astfel de sistem ar putea să cadă la un moment dat în mâna rușilor. Din acest motiv, cel puțin până acum, SUA consideră că sistemele Patriot trebuie utilizate doar de personal militar american sau NATO, ceea ce ridică îngrijorarea că achiziția în număr mare a acestor echipamente ar putea anticipa o implicare a SUA/NATO în conflictul din Ucraina.
  • 20.000 FIM-92 Stinger – rachete ghidate pentru de apărarea anti-aeriană, lansate de pe un dispozitiv portabil. Până acum SUA au livrat 1.600 de rachete Stinger Ucrainei și a mai plătit 340 de milioane de dolari pentru reîmprospătarea stocurilor proprii cu alte 2.800 de astfel de rachete. Cele 20.000 de rachete ce urmează să fie achiziționate costă în jur de 2,4 miliarde de dolari.
  • 25.000 de rachete FGM-148 JAVELIN – rachete anti-tanc lansate de pe un lansator portabil. Până acum SUA au livrat Ucrainei 38.000 de astfel de rachete. Faptul că se comandă un număr semnificativ mai mic de rachete JAVELIN pentru următorii doi ani arată că SUA nu mizează foarte mult pe această armă pentru a distruge blindatele rusești, preferând în schimb rachetele și artileria.
  • 20.000 rachete AIM-120 AMRAAM (Advanced Medium-Range Air-to-Air Missile) – rachete avansate aer-aer, cu rază medie de acțiune (dincolo de raza vizuală), cuprinsă între 50 și 160 de Km, în funcție de încărcătura explozivă. Sunt destinate pentru misiunile aeriene cu avioane de luptă, diurne sau nocturne. Până acum SUA nu au dat astfel de rachete Kievului (care însă a primit un lot de acest gen din Marea Britanie).
  • 1.000 de baterii de artilerie M777 HowitzerFolosesc proiectile de 155 mm, cu o cadență de până la 7 proiectile pe minut. Raza de acțiune variază de la 20 la 40 de Km, în funcție de proiectilele utilizate. SUA vor plăti 3,7 miliarde de dolari pentru cele 1.000 de baterii M777 pentru le „înlocui” pe cele 142 trimise până acum Ucrainei.

Sursa pentru echipamentele militare livrate până în prezent de americani Ucrainei este site-ul Departamentului de Stat SUA și poate fi consultată aici.

Etichete: razboi | Ucraina

Ultimele știri

Greșeli majore în războiul din Ucraina

Războiul din Ucraina este consecința unei serii de erori strategice și de evaluare făcute de toate părțile aflate în conflict. În mod cert, dacă măcar o parte dintre aceste erori ar fi fost evitate,...

Loading



Cele mai citite



Te-ar putea interesa

Loading


Loading