Guvernul va limita sprijinul financiar pentru refugiații ucraineni și pentru a-i încuraja să muncească

by | 29 Mar 2023 | Politică

Statul cheltuie sume importante cu refugiații ucraineni așa că legislația va fi schimbată astfel încât scopul este încurajarea solicitanților de azil să muncească.

Potrivit unui proiect elaborat de Ministerul de Interne, s-ar modifica practica conform căreia statul subvenționează refugiații cu 50 de lei pe zi pentru locuință și alți 20 de lei pentru cheltuielile cu alimentele.

„Conform Raportului privind eforturile și realizările României în domeniul asistenței umanitare a refugiaților, al drepturilor copilului și al altor categorii vulnerabile pe anul 2022, elaborat la nivelul Cancelariei Prim-ministrului, peste 106 milioane de euro au fost plătiți din fonduri publice pentru cazarea și hrana beneficiarilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.15/2022, prin programul 50/20, reprezentând, astfel, o cheltuială zilnică de peste 352.000 de euro”, conform unui proiect de ordonanță de urgență prin care se dorește schimbarea legislației în privința asistenței umanitare acordate de statul român ucrainenilor.

Potrivit proiectului, statul ar urma să plătească 2.000 de lei pe lună tuturor refugiaților timp de cel mult patru luni, în viitor. Totuși, aceasta ar putea fi extinsă în anumite condiții, scopul este ca cei interesați să își găsească un loc de muncă, pentru care să poată utiliza gratuit programele care vizează plasarea lor pe piața muncii.

„Stabilirea faptului că sprijinul financiar va fi acordat și după îndeplinirea perioadei de 4 luni consecutive, până la sfârșitul anului 2023, pentru persoanele din categoriile vizate de prezentul proiect de act normativ.

După împlinirea perioadei de 4 luni consecutive în care au beneficiat de suma forfetară de 2000 lei/lună, prezentul proiect de act normativ creează posibilitatea accesului gratuit la serviciile şi măsurile prevăzute de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările și completările ulterioare, pentru persoanele care nu sunt încadrate în muncă pe teritoriul României”, conform proiectului de lege.

Potrivit datelor oficiale, 5.007 cetățeni ucraineni sunt înregistrați în prezent ca angajați, așa că scopul este ca numărul lor să crească, astfel încât să își poată asigura un trai.

Potrivit celui mai recent sondaj al Agenției pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (FRA), 65% dintre refugiații ucraineni din Estonia își plătesc integral cazarea. În schimb, în România, procentul este invers. 65% dintre respondenți stau într-o locuință fără să plătească. Acesta este, de altfel, cel mai ridicat nivel din statele Uniunii Europene incluse în sondaj.

Sondajul arată că în Estonia (65%) şi Polonia (54%), cea mai mare parte din ucraineni au plătit pentru imobilul în care locuiesc în prezent. În Italia, 58%, iar în Slovacia 53% din respondenţi nu au plătit pentru locuinţă. Majoritatea celor ajunşi în România (72%) au stat în locuinţe private, ceea ce reprezintă cea mai mare rată dintre țările incluse.

Ultimele știri

Greșeli majore în războiul din Ucraina

Războiul din Ucraina este consecința unei serii de erori strategice și de evaluare făcute de toate părțile aflate în conflict. În mod cert, dacă măcar o parte dintre aceste erori ar fi fost evitate,...

Loading



Cele mai citite

   Articole populare


Te-ar putea interesa

Loading


Loading