Cîțu a avut dreptate: România este victima propriului succes și pierde 2 miliarde de euro

by | 12 May 2022 | Economie

Când președintele PNL de atunci, Florin Cîțu, declara în ianuarie  că “România este victima propriului succes”, toată lumea a râs. Dar iată că nu e râsul nostru.

Context: Dan Vîlceanu (Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene) spusese anterior că statul român poate pierde circa 2 miliarde euro din PNRR pe partea de granturi din cauză că alocările inițiale fuseseră stabilite de Comisia Europeană pe baza unor estimări de PIB mai pesimiste decât rezultele efective înregistrate de România. Cum PIB-ul a fost mai mare, iată și ca fondurile europene s-au micșorat.

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene  de acum, Marcel Boloș, a declarat că, în urma creșterii PIB din ultimii ani, România va pierde circa 2 miliarde de euro din capitolul granturi prevăzut în Planul Național de Redresare și Reziliență al României (PNRR). Sumele bugetate în PNRR pentru granturi sunt de 13,6 miliarde euro, iar acum coaliția de guvernare va trebui să caute alte soluții de finanțare pentru cele 2 miliarde de euro.

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că, în urma reuniunii de luni Comitetului de monitorizare a Planului Național de Redresare și Reziliență, a fost stabilit că o delegație condusă de ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, se va deplasa săptămâna aceasta la Bruxelles.

Boloș a confirmat ulterior că România va pierde circa 2 miliarde de euro în urma creșterii economice peste estimări din ultimii ani, respectiv a majorării peste așteptări a PIB în 2021 față de 2020.

Ministrul a adăugat că în cadrul coaliției de guvernare vor trebui căutate alte soluții de finanțare, eventual din împrumuturi, pentru a fi găsite surse de înlocuire a celor 2 miliarde.

Etichete: PNRR

Ultimele știri

Greșeli majore în războiul din Ucraina

Războiul din Ucraina este consecința unei serii de erori strategice și de evaluare făcute de toate părțile aflate în conflict. În mod cert, dacă măcar o parte dintre aceste erori ar fi fost evitate,...

Loading



Cele mai citite

   Articole populare


Te-ar putea interesa

Loading


Loading