Comisia Europeană este presată să stabilească o dată pentru interzicerea vânzărilor de mașini noi pe benzină și motorină

by | 22 Mar 2021 | Economie

Conduse de Danemarca și Olanda, un grup de 9 țari  au scris Comisiei Europene, solicitând o politică ambițioasă a UE în reducerea efectului gazelor cu efect de seră care provin din transport, transmite Reuters.

Aceasta trebuie să includă o dată de eliminare treptată a vânzarilor de mașini și autoutilitare noi pe benzină și motorină, pentru a sprijini trecerea la vehiculele cu emisii zero.

“Trebuie să accelerăm tranziția către un transport rutier verde iar în același timp legiuitorii trebuie sa trimită semnale clare consumatorilor și producătorilor de autoturisme din UE” a declarat ministrul danez al  mediului Dan Jorgensen.

Celelalte țări care s-au alăturat inițiativei au fost Austria, Belgia, Grecia, Irlanda, Lituania, Luxemburg și Malta.

Comisia Europeană va propune în iunie standarde de CO2 mai stricte pentru mașinile noi din Europa ca parte a unui pachet de politici menite să îndeplinească obiectivul de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră din UE cu cel puțin 55% până în 2030 și să îndrepte blocul european către neutralitate până în 2050.

Standardele actuale de CO2 necesită o “consolidare mai puternică” iar UE trebuie să consolideze și infrastructura de încărcare și realimentare a vehiculelor cu emisii zero.

Legislația UE ar trebui de asemenea modificată pentru a permite țărilor să ia măsuri naționale pentru eliminarea treptata a mașinilor noi pe benzină și motorină, au afirmat în scrisoare.

Mulți producători de autovehicule au stabilit deja un calendar pentru trecerea la mașini complet electrice. În ultima lună, producătorul auto suedez Volvo a declarat că va produce mașini complet electrice până în 2030, iar Ford Motor Co a spus că toate mașinile sale vândute în Europa vor fi electrice până la aceeași dată.

Guvernul britanic s-a angajat să interzică vânzările de mașini și autoutilitare noi pe benzină și motorină pană în 2030.

Vânzările de mașini electrice și hibride din UE aproape s-au triplat la peste 1 milion de vehicule în 2020 reprezentând mai mult de 10% din vânzările totale.

Etichete:

Ultimele știri

Greșeli majore în războiul din Ucraina

Războiul din Ucraina este consecința unei serii de erori strategice și de evaluare făcute de toate părțile aflate în conflict. În mod cert, dacă măcar o parte dintre aceste erori ar fi fost evitate,...

Loading



Cele mai citite

   Articole populare


Te-ar putea interesa

Loading


Loading