În 20 de ani, din 2000 până în 2019, economia SUA a depășit pe cea a Uniunii Europene cu 19%. Aceste cifre, care provin de la Eurostat și Biroul de Analiză Economică din SUA, sunt destul de impresionante, mai ales având în vedere că în cei opt ani de mandat ai președintelui Obama, creșterea anuală a produsului intern brut (PIB), nu a atins niciodată 3%.

Din 1996 – primul an cu date macroeconomice inregistrate de UE – până în 2019, economia SUA a înregistrat 17 ani de creștere a PIB-ului cu minim 2%. În schimb, PIB-ul UE a depășit acest nivel de numai 13 ori. În ultimii zece ani, până înainte de izbucnirea pandemiei în 2020, economia SUA s-a extins in medie cu 2,25% pe an, în timp ce economia UE, formată din 27 de membri, a crescut cu doar 1,6% pe an.

Din 2010 până în 2019, șomajul în SUA a fost în medie de 6,3%, scăzând sub 3,7% în timpul președintelui Trump. În schimb, în UE nu a scăzut niciodată sub 6,7% șomaj (în 2019), cu o medie de 9,5% pentru întregul deceniu.


Aceste diferențe dintre America și Europa sunt semnificative și ar trebui să facă obiectul dezbaterii aici în Europa: ce fac americanii, iar noi europenii ce putem face pentru a ajunge măcar la acelasi nivel? În timp, chiar și micile diferențe de creștere economică se transformă în diferențe mari ale nivelul de trai. Începând cu 1995, 100 USD din din PIB-ul american a crescut pănă in 2019 cu aproape 79% pe cănd 100 EUR din PIB-ul UE a crescut cu doar 50%.

Există multe teorii pentru a explica această diferență, las lucrul asta pe seama experților, însă există una care iese în evidență față de toate celelalte: dimensiunea guvernului. Între 2010 și 2019, cheltuielile guvernamentale, în Uniunea Europeană au fost egale, în medie, cu 48,3% din PIB, față de 37,1% în SUA.

Această diferență este suficient de mare pentru a explica decalajul de creștere economică dintre UE și SUA. Interesant că acelasi lucru se poate sesiza și în interiorul UE. În 2016-2019, Belgia, Franța și Suedia, trei țări care consumă 50-56% din economiile lor cu cheltuieli guvernamentale, au înregistrat rate de creștere a PIB-ului real de 1,6-2% pe an. În aceeași perioadă de timp, Lituania, Polonia și România, ale căror cheltuieli guvernamentale reprezintă 34-41% din PIB, au avut rate de creștere între 3,8% și 5,2% pe an. Știu, mulți vor argumenta că țări ca România, Lituania etc, au avut de unde crește, economiile lor fiind la pământ dupa căderea comunismului, dar și Franța, Suedia, Belgia au avut și au de partea lor experiența capitalismului, știința de a guverna în acest sistem economic, plus sisteme bancare și firme de investiții care au ajutat enorm la PIB-ul lor.

În general, în 2019:
-În unsprezece state membre ale UE cu cheltuieli guvernamentale de peste 45% din PIB, economia a crescut în medie cu 1,8%;
-În nouă țări în care guvernul a reprezentat 40-45% din PIB, creșterea economică a ajuns la 2,6%, în medie;
-În șapte țări în care guvernul a cheltuit mai puțin de 40% din PIB, rata medie de creștere a fost de 4,25%.

Iar aici vorbim de creștere anualâ, punând cap la cap aceste procente pe o perioadă îndelungată se poate ajunge la dublarea PIB-ulu intr-o țară precum România.

Este clar că, cu cât guvernul se marește, iși marește cheltuielile, cu atât economia se extinde mai încet. Cu toate acestea, există și excepții. Croația, unde guvernul cheltuiește în medie 46,5% din economie, PIB-ul a crescut cu peste 3,1% pe an (ajustat la inflație) în 2016-2019. Economia maghiară, unde cheltuielile au fost similare ca mărime, a crescut cu 4,1% pe an.

Guvernul are un impact negativ asupra economiei prin impozite și cheltuieli exagerate. Impactul cel mai puternic nu vine prin impozitare, așa cum se sugerează convențional, ci prin cheltuieli guvernamentale. Motivul este relativ simplu, guvernul operează sub planificare economică centralizătă unde cheltuielile sale nu se bazează pe mecanismele și prețurile pieței libere. Pentru guvern nu exista concurența reala pe piața, nimeni nu răspunde pentru cheltuirea banului în exces, pentru că nu există un alt guvern care să cheltuie mai putin.