Ministrul Finanţelor: Analizăm cu mare interes posibilităţile de relocare în România a unor companii din Federația Rusă, Belarus și Ucraina

by | 15 Apr 2022 | Economie

Adrian Câciu (PSD), ministrul Finanțelor: ”Analizăm cu mare interes posibilitățile de relocare în România a unor companii din Federația Rusă, Belarus și Ucraina şi ne dorim sprijin financiar şi logistic din partea Băncii Mondiale”

Ministrul Finanțelor, dl Adrian Câciu, a discutat joi, 14 aprilie 2022, la Palatul Victoria, împreună cu premierul României, dl Nicolae-Ionel Ciucă, cu delegația Grupului Băncii Mondiale în România, condusă de președintele David R. Malpass, despre necesitatea dezvoltării parteneriatului bilateral, în contextul provocărilor economice și sociale generate de criza din Ucraina. Întrevederea a avut loc în marja vizitei efectuate de reprezentanții prestigioasei instituții bancare în țara noastră între 13-15 aprilie a.c., ocazie cu care sunt trecute în revistă rezultatele programelor de dezvoltare implementate de Banca Mondială în România în cei peste 30 de ani.

”Analizăm cu mare interes posibilitățile de relocare în România a unor companii din Federația Rusă, Belarus și Ucraina şi ne dorim sprijin financiar şi logistic din partea Băncii Mondiale. Totodată, suntem hotărâți sã luăm toate măsurile necesare pentru implicarea activă a companiilor românești în reconstrucția Ucrainei. Un rol important în acest context îi revine băncii, prin Corporația Financiară Internațională (IFC), în condițiile în care situația geopolitică actuală presupune elaborarea unei strategii pentru reducerea impactului sancțiunilor internaționale impuse Rusiei asupra mediului de afaceri și a nivelului de trai al cetățenilor.” , a subliniat Adrian Câciu.

Ministrul Finanțelor a lăudat calitatea și importanța asistenței tehnice oferite de Banca Mondială în implementarea reformelor asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, care oferă multe oportunități de dezvoltare și creștere economică prin implementarea reformelor și a proiectelor de investiții.

De asemenea, oficialul român a amintit faptul că în recent lansatul program guvernamental Sprijin pentru România sunt alocate pentru investiții 60% dintr-un total de 17,3 miliarde lei. În cadrul discuției, a fost apreciată funcționarea sistemului monetar și stabilitatea monedei naționale pe o piață regională volatilă, ca urmare a conflictului de la granița de nord a țării.

Reprezentanții Băncii Mondiale și-au arătat disponibilitatea de sprijinire a României în demersul strategic de aderare la OCDE, un pas vital pentru consolidarea profilului său economic, cu efecte pozitive în generarea de noi locuri de muncă, în diversificarea oportunităților de dezvoltare și într-un număr mai mare de investiții majore în economie.

Ultimele știri

Greșeli majore în războiul din Ucraina

Războiul din Ucraina este consecința unei serii de erori strategice și de evaluare făcute de toate părțile aflate în conflict. În mod cert, dacă măcar o parte dintre aceste erori ar fi fost evitate,...

Loading



Cele mai citite



Te-ar putea interesa

Loading


Loading