O veste bună mult așteptată: producție record la recolta de grâu, 11,33 milioane de tone

by | 19 Aug 2021 | Economie

Recolta de grâu din acest an e de peste de 11 milioane de tone, cea mai mare producţie după aderarea României la UE.

Până la data de 16 august 2020 a fost recoltată 98,54% din suprafaţa însămânţată cu grâu în 2020/2021, de circa 2,2 milioane hectare.

Anul trecut, România a obţinut doar 6,4 milioane de tone de grâu, recolta fiind diminuată cu peste 40% din cauza secetei. Cei mai buni ani din 2007 şi până în prezent, potrivit datelor transmise de MADR, sunt 2017, cu 10,03 milioane de tone de grâu, 2018 – 10,14 milioane de tone şi 2019 – 10,29 milioane de tone.

Producţii medii situate peste media naţională, de 5.346 kg/ha, s-au realizat în vestul ţării, în judeţele Satu Mare, Timiş, Bihor, Arad, dar şi în judeţele Olt, Caraş Severin, Ialomiţa, Brăila şi Botoşani.

De asemenea, producţia totală de orz se situează în anul 2021 la un nivel-record de 1,88 milioane tone, cea mai ridicată începând cu anul 2007. Şi în cazul acestei culturi, anii 2017, 2018 şi 2019 au fost cei mai buni, în condiţiile în care producţiile de orz au depăşit 1,26 de milioane de tone.

Potrivit datelor MADR, producţia medie la hectar înregistrată până la data de 16 august este de 5.599 kg/ha, 13 judeţe depăşind media naţională (Bihor, Arad, Galaţi, Ialomiţa, Caraş-Severin, Constanţa, Brăila, Olt, Mureş, Călăraşi, Timiş, Dolj şi Giurgiu).

Etichete:

Ultimele știri

Greșeli majore în războiul din Ucraina

Războiul din Ucraina este consecința unei serii de erori strategice și de evaluare făcute de toate părțile aflate în conflict. În mod cert, dacă măcar o parte dintre aceste erori ar fi fost evitate,...

Loading



Cele mai citite

   Articole populare


Te-ar putea interesa

Loading


Loading