Avertisment pentru românii care călătoresc în Grecia: vor fi testați la graniță

by | 1 Jul 2021 | Extern

Potrivit MAE, totți turiștii care merg în Grecia vor fi testați la graniță.

În perioada 26.06.2021–03.07.2021, intrarea pe teritoriul Republicii Elene este permisă, în continuare, tuturor persoanelor care prezintă rezultatul unui test rapid, efectuat în statul de proveniență ori în cel de tranzit, a cărui valabilitate să nu fie mai mare de 48 de ore de la data prelevării.

Această măsură este valabilă pentru toate persoanele cu vârsta de peste 12 ani împliniți.

Rezultatul acestui test NU poate fi substituit cu cel al testului rapid care se efectuează obligatoriu pentru toate categoriile de persoane (indiferent de statul de destinație), după intrarea în Grecia.

„Fiind vorba de implementare efectivă, probabil de mâine, așa am auzit și data trecută, implementarea efectivă a acestor măsuri ține de autoritățile elene. În momentul în care ele sunt comunicate oficial și în momentul în care am primit comunicarea oficială, am modificat și condițiile de călătorie, tocmai ca cetățenii români să știe la ce să se aștepte când pleacă spre Grecia”, a transmis Oana Darie, reprezentant al Ministerului Afacerilor Externe.

Etichete:

Ultimele știri

Greșeli majore în războiul din Ucraina

Războiul din Ucraina este consecința unei serii de erori strategice și de evaluare făcute de toate părțile aflate în conflict. În mod cert, dacă măcar o parte dintre aceste erori ar fi fost evitate,...

Loading



Cele mai citite

   Articole populare


Te-ar putea interesa

Loading


Loading