Cehii ar putea risca 3 ani de închisoare dacă sprijină Rusia pe rețelele de socializare

by | 3 Mar 2022 | Extern

Locuitorii din Cehia au fost avertizați că ar putea risca până la trei ani de închisoare dacă își exprimă sprijinul pentru Rusia pe rețelele de socializare.

Procurorul general al țării, Igor Stríž, a anunțat într-un comunicat de presă că „este necesar să fie informați cetățenii că situația actuală asociată cu atacul Federației Ruse asupra Ucrainei ar putea avea implicații asupra libertății lor de exprimare”.

Aprobarea unei infracțiuni sau negarea, contestarea, aprobarea sau justificarea genocidului constituie infracțiune iar acesta va fi motivarea inculpării celor acuzați că și-au exprimat susținerea pentru Rusia în mediul online.

Aaest lucru înseamnă că orice comentariu care poate fi interpretat ca fiind pro-Rusia sau critic față de acțiunile Ucrainei poate duce, în acest moment, la închisoare în Cehia.

Trebuie totuși o garanție că nu se va face nicio nedreptate iar sprijinul pentru Rusia să fie demonstrat fără echivoc, altfel nu va fi nicio diferentă față de acțiunile întruprinse de Putin față de criticii săi.

Libertatea de exprimare are limitele ei și într-un stat democratic guvernat de statul de drept”, a afirmat Stríž, anunțând că oricine „în mod public (inclusiv la demonstrații, pe internet sau pe rețelele sociale) a fost de acord, acceptat sau susținut atacurile Federației Ruse asupra Ucrainei sau și-a exprimat sprijinul sau i-a lăudat pe liderii Federației Ruse în acest sens, aceștia ar putea răspunde penal în anumite condiții.”

Site-ul oficial al Poliției Cehe a anunțat, de asemenea, că „monitorizează îndeaproape” conținutul „zecilor de comentarii în discuțiile pe internet care aprobă invazia rusă și activitățile armatei ruse”.

Potrivit unui raport al Radio Prague International, o persoană găsită în încălcarea codului penal ar putea fi închisă până la trei ani, deși ar fi dificil să fie pusă sub acuzare. Dar fiind dată situația gravă în care se află Europa, nimic nu e imposibil.

Etichete: Cehia | Rusia

Ultimele știri

Greșeli majore în războiul din Ucraina

Războiul din Ucraina este consecința unei serii de erori strategice și de evaluare făcute de toate părțile aflate în conflict. În mod cert, dacă măcar o parte dintre aceste erori ar fi fost evitate,...

Loading



Cele mai citite

   Articole populare


Te-ar putea interesa

Loading


Loading