Finlanda va ridica toate restricțiile anti-Covid în cursul lunii februarie

by | 1 Feb 2022 | Extern

Finlanda va renunța treptat la toate restricțiile legate de Covid-19 în cursul lunii februarie, a anunțat luni prim-ministrul țării Sanna Marin (SDP).

Premierul a făcut anunțul, conform yle.fi  la o întâlnire cu Asociația Editorilor, un grup care se ocupă de jurnalism, libertatea de exprimare și munca editorială, la câteva zile după ce țara a marcat intrarea în al treilea an de pandemie.

În urma deciziilor luate săptămâna trecută, unele restricții legate de Covid urmează să fie relaxate în această săptămână.

Începând de marți, 1 februarie, unitățile care servesc în principal mâncare vor putea rămâne deschise până la ora 21.00. Însă, unitățile care servesc în principal băuturi alcoolice vor fi încă obligate să oprească vânzările de alcool la ora 17:00 și să închidă pentru ziua respectivă la ora 18:00.

Restaurantele își vor putea păstra dreptul de a solicita certificate verzi Covid de la clienți ca condiție de admitere. Pe de altă parte, utilizarea certificatelor nu va scuti restaurantele de restricțiile privind vânzările de alcool și orele de deschidere, cel puțin până la jumătatea lunii februarie.

Sălile de sport și piscinele publice din regiunea Uusimaa vor avea, de asemenea, voie să funcționeze începând de marți.

Începând de marți, reglementările la granițele Finlandei pentru pasagerii care sosesc din țările din spațiul Schengen, precum și din statele UE care nu sunt membre Schengen vor fi ridicate.

Oponenții restricțiilor care vizează stoparea răspândirii infecțiilor cu Covid tocmai plănuiau o demonstrație în centrul orașului Helsinki. Protestatarii intenționau să  blocheze traficul pe străzile capitalei. Proteste au mai avut loc în capitala Helsinki dar și în alte orașe mai mici.

Nu a fost anunțată o dată pentru acest protest și nici nu e clar dacă va mai avea loc.

Până acum, Finlanda a înregistrat circa 475.000 cazuri, 1942 decese, 75% vaccinați cu 2 doze și 45% vaccinați cu 3 doze.

În ultima săptămână, Finlanda a avut o medie de 7488 cazuri în medie și doar 7 decese în media săptămânală. Având în vedere numărul mic de decese dar și de spitalizări și internări la Terapie Intensivă, numărul de infectări nu prezintă un pericol pentru sănătatea publică.

Și în Finlanda, ca și în restul lumii, varianta de coronavirus care circulă este Omicron care se caracterizează prin lipsa simptomelor sau în o parte din cazuri, simptome ușoare ca de răceală.

Finlanda se alătură, prin anunțata ridicare a restricțiilor, altor țări care deja au făcut acest mult așteptat anunț: Anglia, Irlamda, Danemarca.

Ultimele știri

Greșeli majore în războiul din Ucraina

Războiul din Ucraina este consecința unei serii de erori strategice și de evaluare făcute de toate părțile aflate în conflict. În mod cert, dacă măcar o parte dintre aceste erori ar fi fost evitate,...

Loading



Cele mai citite

   Articole populare


Te-ar putea interesa

Loading


Loading