Ministrul Sănătăţii din Franţa: Angajații din domeniul medical ar putea fi obligați să se vaccineze

by | 5 Mar 2021 | Extern

Ministrul Sănătății din Franța, Olivier Veran, a avertizat că există posibilitatea introducerii vaccinării obligatorii anti-COVID-19 pentru angajații din domeniul sanitar. Ministrul francez al sănătății a mai spus că măsura ar putea fi luată pentru ”binele lor și al bolnavilor”, conform agenției de presă EFE.

”S-ar putea ajunge la vaccinarea obligatorie”, a declarat Veran într-un interviu acordat postului BFMTV în care a insistat că nu doreşte să acuze personalul medical, un colectiv care de un an de zile se află în prima linie a luptei împotriva pandemiei de coronavirus.

Olivier Veran consideră insuficient nivelul de imunizare a personalului din căminele de bătrâni, situat în jurul valorii de 42%, potrivit ultimelor date disponibile. Procentul este chiar mai mic – de 30% – în rândul personalului din spitale şi cabinete medicale.

Autoritățile medicale franceze sunt preocupate de succesul campaniei de vaccinare și doresc ca procesul de vaccinare să avanseze mai rapid atât în rândul populației, cât și în rândul personalului medical. În Franța se speră într-o revenire la normalitate către finalul verii și începutul toamnei 2021, dar autoritățile franceze sunt preocupate și de salvarea anului turistic 2021.

Franța rămâne una dintre națiunile cele mai reticente la vaccinare. Potrivit sondajului realizat de BVA în 32 de țări privind „intențiile de vaccinare în lume”, doar 44% dintre francezi intenționează să primească vaccinul. Franța este astfel una dintre singurele patru țări în care această intenție este minoritară, alături de Liban, Croația și Serbia; în timp ce aderarea la vaccin este copleșitoare în Statele Unite și Germania, dominantă în mare parte în Regatul Unit sau Canada, copleșitoare în Vietnam, India și Danemarca – ca să nu mai vorbim de China, unde sinceritatea răspunsurilor poate fi pusă la îndoială.

sursa grafice: Le Journal Dimanche

Neîncrederea se manifestă mai profund, asupra sistemului medical și spitalelor franceze așa cum reiese din sondajul de mai jos, din cauza celor care conduc sistemul de sănătate și guvernează țara.


sursa grafice: Le Journal Dimanche

Olivier Veran nu este străin de controverse. In octombrie 2020 poliția franceză a percheziționat  locuințele fostului prim-ministru Edouard Philippe, ale actualilor și foștilor miniștri ai sănătății și ale altor oficiali de rang înalt, într-o anchetă privind răspunsul guvernului la pandemia de coronavirus, conform Associated Press.

Printre cei ale căror case au fost percheziționate se numără Philippe, Veran, predecesorul său Agnes Buzyn, șeful serviciului național de sănătate al țării Jerome Salomon și Sibeth Ndiaye, fostă purtătoare de cuvânt a guvernului. Si biroul lui Veran a fost perchezitionat. Ancheta continuă.

Ultimele știri

Greșeli majore în războiul din Ucraina

Războiul din Ucraina este consecința unei serii de erori strategice și de evaluare făcute de toate părțile aflate în conflict. În mod cert, dacă măcar o parte dintre aceste erori ar fi fost evitate,...

Loading



Cele mai citite

   Articole populare


Te-ar putea interesa

Loading


Loading