Nori roșii la orizont: 165 (din 195) de state, datoare Chinei 385 miliarde dolari

by | 4 Oct 2021 | Extern

Iniţiativa Noului Drum al Mătăsii (Belt and Road) a generat deja datorii ascunse în cuantum total de 385 de miliarde de dolari pentru zeci de ţări, potrivit FT.

Inițiativa ”Belt and Road” a fost lansată în 2013 sub forma unui program de investiții internaționale promovat de președintele Chinei, Xi Jinping. Sute de țări cu venituri mici și mijlocii s-au înscris pentru împrumuturi chineze pentru proiecte masive de infrastructură.

Un nou studiu sugerează că datoriile acumulate de ţările implicate în iniţiativa de infrastructură lansată de chinezi au fost subraportate timp de mai mulţi ani. Această evoluţie a dus la un munte de „datorii ascunse”, pe care guvernele respective ar putea ajunge să le plătească.

Acest studiu care a durat patru ani, realizat de laboratorul de cercetare american AidData și citat de The Guardian, afirmă că poverile datoriilor au fost păstrate în afara bilanțurilor publice prin utilizarea împrumuturilor cu scop special și semi-private și că aceste datorii sunt „substanțial mai mari decât cunosc instituțiile de cercetare, agențiile de rating sau organizațiile cu responsabilități de supraveghere”.

Cercetătorii americani au descoperit că 165 de țări au datorii de cel puțin 385 miliarde de dolari (286 miliarde de lire sterline) față de China pentru proiecte agreeate în cadrul Inițiativei ”Belt and Road” (BRI), cu împrumuturi care nu sunt raportate în mod sistematic organismelor internaționale, cum ar fi Banca Mondială.

AidData a constatat că 42 de țări cu venituri mici și mijlocii (între care Laos, Papua Noua Guinee, Maldive, Brunei, Cambodgia și Myanmar) au o expunere la datorii față de China ce depășește 10% din PIB, inclusiv.

AidData a examinat peste 13.000 de proiecte BRI în valoare de peste 843 miliarde de dolari semnate în 165 de țări între 2000 și 2017. A constatat că politica de creditare a Chinei s-a schimbat dramatic în ultimii ani: împrumuturile exclusiv guvernamentale au fost înlocuite, în proporție de aproape 70% de împrumuturi acordate unor companii de stat, bănci de stat, asocieri în participație, instituții private sau unor vehicule cu destinație specială (SPV).

Laos, de exemlu, are proporții semnificative din datoriile sale clasificate de AidData drept „ascunse”. Proiectul feroviar China-Laos, în valoare de 5.9 miliarde de dolari, este finanțat în totalitate cu datorii neraportate oficial echivalente cu aproximativ o treime din PIB-ul său.

În Europa, exemplul perfect este Muntenegru, care a acceptat un credit de 1 miliard de euro pentru construcția unei autostrăzi, proiect nefinalizat pentru care a solicitat ajutorul UE pentru a putea rambursa creditul. UE a refuzat cererea.

Raportul vine într-un moment în care actorii internaţionali acuză China că a împins ţările în curs de dezvoltare înspre o capcană a datoriilor, care ar putea duce în final la sechestru din partea Beijingului, atunci când aceste ţări nu îşi vor putea plăti datoriile.

Etichete:

Ultimele știri

Greșeli majore în războiul din Ucraina

Războiul din Ucraina este consecința unei serii de erori strategice și de evaluare făcute de toate părțile aflate în conflict. În mod cert, dacă măcar o parte dintre aceste erori ar fi fost evitate,...

Loading



Cele mai citite

   Articole populare


Te-ar putea interesa

Loading


Loading