SUA urmează să poarte discuții comerciale cu Taiwan. Beijingul avertizează că își va proteja suveranitatea.

by | 24 Aug 2022 | Extern

Reprezentantul comercial al SUA a anunțat miercuri că SUA va începe discuțiile comerciale cu Taiwan, declarând planuri de a realiza o „foaie de parcurs ambițioasă”.

Ca raspuns la vizita președintelui Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi, în Taiwan la începutul acestei luni, China a lansat rachete în strâmtoarea Taiwan. Exercițiile militare ale Beijingului au vizat șase zone din jurul insulei.

China a ripostat comercial, interzicând importurile taiwaneze de citrice, pește și alte produse alimentare. Cu toate acestea, nu au oprit importurile de cipuri, Taiwan fiind cel mai mare furnizor din lume, iar China se bazează foarte mult pe aceaste cipuri pentru a asambla electronice, a raportat Associated Press.

De la vizita lui Pelosi, China a avertizat că încercările ulterioare de a asigura o relație oficială și independentă cu Taiwan ar duce la „consecințe grave”. Beijingul consideră Taiwanul parte a teritoriului său și a afirmat că negocierea unor acorduri comerciale independente ar încălca politica “O Singură Chină”.

La câteva zile după vizita lui Pelosi, o delegație a Congresului a ignorat avertismentul și a vizitat Taiwanul „pentru a discuta despre interese comune, inclusiv reducerea tensiunilor în strâmtoarea Taiwan și investiții în semiconductori”, a declarat senatorul democrat de Massachusetts, Ed Markey.

Asistentul adjunct al președintelui și coordonatorul Indo-Pacific, Kurt Campbell, a declarat într-o conferință de presă săptămâna trecută: „Vom continua, în concordanță cu politica “O Singură Chină”, să ne adâncim legăturile cu Taiwan, inclusiv prin continuarea dezvoltării relațiilor economice. De exemplu, dezvoltăm o foaie de parcurs ambițioasă pentru negocierile comerciale, pe care intenționăm să o anunțăm în zilele următoare.”

Ca răspuns la anunțul unor discuții comerciale cu SUA, Ministerul de Externe din Taiwan a răspuns cu un „bun venit”.

Etichete: China | SUA | Taiwan

Ultimele știri

Greșeli majore în războiul din Ucraina

Războiul din Ucraina este consecința unei serii de erori strategice și de evaluare făcute de toate părțile aflate în conflict. În mod cert, dacă măcar o parte dintre aceste erori ar fi fost evitate,...

Loading



Cele mai citite

   Articole populare


Te-ar putea interesa

Loading


Loading