Teoria imunizării de turmă a fost lansată pentru prima oară de premierul Marii Britanii, Boris Johnson, care sugera atunci că o abordare mai relaxată a restricțiilor ar permite infectarea unui număr mare de persoane, ceea ce ar fi redus în final posibilitățile virusului de a găsi noi gazde care să-i asigure supraviețuirea. Conceptul era enunțat cu mult înainte de apariția vaccinurilor.

Ulterior, când au fost autorizate vaccinurile, teoria „imunizării de turmă” a fost reluată de marea majoritate a autorităților sanitare din întreaga lume. Această teorie, deși utopică, a fost prezentată ca principal argument în favoarea vaccinării în masă. Dacă ne vom vaccina în număr suficient de mare, vom opri pandemia! Acesta era discursul oficial.

În raționamentul susținătorilor „imunizării de turmă” exista însă o necunoscută esențială care năruia întregul fundament. Nimeni nu știa la acea vreme, cât va dura imunitatea oferită de vaccinuri. Necunoscându-se acest aspect esențial, nu se putea calcula nici ritmul de vaccinare pentru atingerea pragului de 70% din totalul populației. Deci încă de la început, susținătorii „imunității de turmă” au înșelat așteptările opiniei publice.


Prestigioasa revistă de specialitate Nature prezenta la acea vreme cinci motive pentru care obiectivul realizării imunizării de turmă este probabil imposibil de realizat:

  1. Nu se cunoștea dacă vaccinul oprește transmiterea virusului – în studiile clinice ale producătorilor se spunea explicit că acest aspect nu a fost studiat, fiind necesare alte cercetări suplimentare.
  2. Distribuția și ritmul de vaccinare nu era unitar la nivel mondial – deci circulația persoanelor din statele rămase în urmă cu vaccinarea ar fi continuat să transmită virusul.
  3. Ecuația imunității poate fi modificată substanțial de apariția unor noi tulpini – cum s-a putut constata în cazul tulpinilor Delta și Omicron
  4. Imunitatea oferită de vaccin este limitată în timp, iar la acel moment nu era cunoscută perioada de protecție – ulterior s-a demonstrat că aceasta era mai mică de 6 luni. Deci pragul de 70% ar fi trebuit să se realizeze în interiorul acestui interval, ceea ce nu s-a reușit nici la cele mai eficiente state (Israel, Marea Britanie, Danemarca sau Portugalia). Și oricum, după trecerea intervalului populația urma să fie la fel de expusă ca la început în contact cu persoane infectate.
  5. Vaccinarea schimbă comportamentul social –  sentimentul de protecție oferit de vaccin reduce prudența și precauți, ceea ce conduce la accelerarea și multiplicarea interacțiunii dintre indivizi.

În plus față de cele 5 motive enunțate de Nature, nu se putea anticipa cât de mare este rezistența oamenilor la vaccinare. În cazul statelor din fostul bloc comunist, cum e și România, rezistența la vaccinare a fost mult mai mare.

Numărul mare de infecții noi din statele cu rată mare de vaccinare

Datele recente din statele care au atins pragul teoretic al imunizării de turmă ne arată că un număr enorm de infectări noi. În multe state campioane la vaccinare, s-a înregistrat deja cel mai mare număr de infectări zilnice noi de la începutul pandemiei, depășindu-se cu mult nivelul cel mai ridicat din perioada în care nu existau vaccinurile COVID, când „rata de vaccinare” era practic ZERO. În altele, creșterea este foarte accelerată, existând un potențial ridicat de a se atinge cel mai mare număr de infectări zilnice de la începutul pandemiei.

În concluzie: „imunizarea de turmă” este o utopie, care nu poate fi realizată în lumea reală, în condițiile unei dinamici sociale accentuate la nivel global și cu o durată foarte scurtă de imunizare oferită de vaccinurile covid. Deci afirmația că atingerea unei imunizării de turmă va opri vaccinare este falsă.