Florin Cîțu ar fi refuzat recoltarea de probe când a fost prins beat la volan în SUA

by | 12 Aug 2021 | Politică

Conform datelor disponibile pe motorul de căutare al instanței din SUA. Iowa Courts Online Search, premierul Cîțu a fost condamnat pentru manevrarea vehiculului în stare de intoxicare (OWI – operating while intoxicated). Conform legii rutiere din statul Iowa, există trei situații care atrag o sancțiune de tip OWI: 1) alcool în sânge de 0,08%; 2) stare sub influența alcoolului, a drogurilor sau a unei combinații dintre acestea 3) Prezența în sânge sau în urină a unei substanțe interzise. Nu e clar în care dintre cele trei situații s-a aflat premierul. De aceea, nu vom specula aici ca ar putea fi vorba droguri, deși acest lucru nu e exclus, mai ales că premierul nu a dezmințit explicit când a fost întrebat.

Pentru oricare dinte cele trei variante de mai sus, fiind la prima abatere, Cîțu putea fi sancționat cu următoarele pedepse, cumulative:

  1. Închisoare între 48 de ore și 1 an,
  2. Suspendarea permisului pentru 180 de zile și
  3. Obligația de a-și instala pe toate automobilele pe care le conduce un aparat care să blocheze pornirea motorului dacă detectează vapori de alcool.

După cum știm, premierul a stat încarcerat două zile, nu a mai fost nevoie să-și instaleze aparatul de blocare a motorului pentru că și-a vândut mașina ca să plătească amenda și avocatul. Dar… aici e problema !.. Cîțu a recunoscut că a avut carnetul auto suspendat timp de 1 an, nu doar 180 de zile cum s-ar fi impus la prima abatere.

Diferența de jumătate de an poate fi explicată doar de circumstanța agravantă prevăzută în Legea rutieră a statului Iowa, conform căreia judecătorul poate aplica pedeapsa cu 1 an de suspendare a carnetului auto doar în cazul în care vinovatul s-ar fi sustras recoltării de probe biologice pentru depistarea alcoolului sau drogurilor.

Această ipoteză explică și faptul că inițial, Florin Cîțu a pledat nevinovat, mizând pe faptul că procurorul de caz, neavând un test de alcool sau de droguri, nu îl va putea incrimina. Se pare însă că în cele 4 luni în care s-a derulat procesul “Statul Iowa vs. Florin Cîțu”, procurorul ar fi găsit dovezi suficiente, care l-au determinat în cele din urmă pe actualul premier să își schimbe abordarea inițială și să pledeze vinovat.

Probabil, Cîțu nu se afla în deplasare când a fost prins de polițiștii americani

Și încă un detaliu… este posibil ca Florin Cîțu să nu fi fost în mers atunci când a fost prins de polițiști. Spre deosebire de „conducerea sub influența alcoolului/drogurilor (DUI – driving under influence), Cîțu a fost încadrat la „operarea în stare de intoxicare” (OWI – operating while intoxicated). Diferența dintre „Conducerea” și „Operarea” unui vehicul este că în al doilea caz nu e neapărat nevoie ca persoana incriminată să fi fost în deplasare. Operarea este definită în legea statului Iowa, drept capacitatea de a avea control nemijlocit asupra unui vehicul. Astfel, dacă Florin Cîțu staționa cu motorul pornit, pentru a se încălzi sau pentru a avea aer codiționat, fiind însă sub influența alcoolului sau a drogurilor, asta însemna că are controlul direct asupra mașinii și poate reprezenta un pericol iminent asupra celor din jur.

Fapta este sancționată penal și în România

În orice caz, infracțiunea pentru care Florin Cîțu a fost condamnat la 2 zile de închisoare cu suspendarea permisului pentru 1 an, este incriminată și de Codul penal românesc însă la un nivel mult mai sever:

Art. 336. Conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe

 (1) Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.

(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează și persoana, aflată sub influența unor substanțe psihoactive, care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere.

Faptul că premierul Cîțu a afirmat că este vorba doar de o contravenție, adică o simplă amendă este de-a dreptul ridicol, mai ales când vorbim de Statele Unite ale Americii unde există un cult pentru drepturile fundamentale ale omului. Privarea de libertate, fie și pentru 48 de ore,  nu se aplică pentru o abatere minoră, ci doar pentru o faptă de natură infracțională, care prezintă un pericol deosebit față de societate. Deci nu a fost doar o amendă, ci o condamnare penală în toată regula.

Etichete:

Ultimele știri

Greșeli majore în războiul din Ucraina

Războiul din Ucraina este consecința unei serii de erori strategice și de evaluare făcute de toate părțile aflate în conflict. În mod cert, dacă măcar o parte dintre aceste erori ar fi fost evitate,...

Loading



Cele mai citite

   Articole populare


Te-ar putea interesa

Loading


Loading