Fosta șefă a DIICOT cu soț condamnat pentru corupție se pensionează la 48 de ani

by | 16 Jun 2021 | Politică

Fosta șefă a DIICOT Giorgiana Hosu, care a demisionat în septembrie anul trecut după ce soțul său a fost condamnat pentru corupție, se pensionează, la 48 de ani. Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a admis, marţi, cererea de pensionare a Giorgiana Hosu.

Procurorii din CSM au aprobat solicitarea Giorgianei Hosu, astfel că CSM va înainta această propunere către președintele Klaus Iohannis, cel care trebuie să semneze decretul de pensionare.

Giorgiana Hosu a fost numită în funcția de procuror-șef al DIICOT în februarie 2020, prin decret semnat de Klaus Iohannis, în pofida avizului negativ dat de Consiliul Superior al Magistraturii. Postul rămăsese vacant în octombrie 2019, după ce Felix Bănilă a demisionat, la solicitarea lui Klaus Iohannis, în urma cazului Caracal.

Giorgiana Hosu a demisionat de la șefia DIICOT în septembrie 2020, după ce soțul acesteia, Dan Hosu, a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare în dosarul “Carpatica Asig”, pentru infracţiunile de instigare la acces ilegal la un sistem informatic şi instigare la folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii..

După demisia de la conducerea DIICOT, Giorgiana Hosu s-a transferat la Parchetul General.

Etichete:

Ultimele știri

Greșeli majore în războiul din Ucraina

Războiul din Ucraina este consecința unei serii de erori strategice și de evaluare făcute de toate părțile aflate în conflict. În mod cert, dacă măcar o parte dintre aceste erori ar fi fost evitate,...

Loading



Cele mai citite

   Articole populare


Te-ar putea interesa

Loading


Loading