Fostul director al Poștei Române se laudă că a înlocuit Ciuma Roșie cu Febra Galbenă

by | 7 Jul 2021 | Politică

Horia Grigorescu, fostul șef al companiei de stat Poșta Română, a dezvăluit marți înt-un discurs la alegerile pentru șefia filialei Sector 4, cum a transformat compania dintr-una ”roșie” într-una liberală.

„Vreau să vă spun că, în momentul în care am pătruns în acea companie, era profund roşie. Dacă erau 20% liberali era bine. Vreau să vă spun acum cu mândrie, după un an şi şase luni, cât am fost parte din acea companie, că azi vorbim de o companie care gândeşte, vibrează şi respiră liberal. Cum? Prin reformele pe care le-am făcut, prin dăruirea şi dedicarea zi de zi. Asta trebuie să facem în tot ce înseamnă conducerea şi viaţa partidului nostru”, a declarat Horia Grigorescu.

În replică, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Ciprian Teleman, afirmă că orice companie de stat trebuie să aibă conducere desemnată prin concurs.

„Poşta Română precum şi alte instituţii de stat trebuie să aibă conduceri desemnate prin concurs. Trebuie să respire aerul managementului orientat spre performanţă nu al cârdăşiilor de partid. Un director de instituţie care răspunde la telefon unui şef de la partid nu va putea face management performant”, a scris ministrul, marţi seară, pe Facebook.

Horia Grigorescu a anunţat, în 11 iunie, că pleacă de la conducerea Poştei Române, spunând că a simţit nevoia unei noi provocări profesionale în zona de business şi juridică. Valentin Ştefan l-a înlocuit în funcţie.

În timp ce firmele private de curierat au făcut profituri uriașe în pandemie, serviciile similare ale Companiei Naționale Poșta Română (CNPR) au înregistrat pierderi: aproape 900.000 de trimiteri în minus a avut Poșta în 2020 față de 2019. Din 2018, la șefia uneia dintre Sucursalele responsabile pentru aceste pierderi s-a aflat Cristina Oțelea (42 de ani), soția unuia dintre liderii de sindicat din Poștă.

Aparent, singurul scop pentru care a fost pus în importanta funcție de a conduce compania cu cei mai mulți angajați din România, a fost acela de a înlocui Ciuma Roșie (PSD) cu Febra Galbenă. Culoarea trece, boala rămâne.

Etichete:

Ultimele știri

Greșeli majore în războiul din Ucraina

Războiul din Ucraina este consecința unei serii de erori strategice și de evaluare făcute de toate părțile aflate în conflict. În mod cert, dacă măcar o parte dintre aceste erori ar fi fost evitate,...

Loading



Cele mai citite

   Articole populare


Te-ar putea interesa

Loading


Loading