Iohannis îi scoate boicotul din gură lui Rareș Bogdan și ne promite un nou refuz în 2023

by | 16 Dec 2022 | Politică

Klaus Iohannis a dat încă o dată dovadă de curaj, înțelegere și adevcare, reușind să trăiască paralel cu poporul român drama neacceptării în spațiul Schengen. A reușit chiar și să-i închidă gura lui Rareș Bogdan, în plină criză de isterie, când abia se încălzea la adresa austriecilor.

Potrivit lui Klaus Iohannis, România nu va contesta la Curtea Europeană decizia Consiliului Justiție și Afaceri Interne al Uniunii Europene, care a respins aderarea țării – și a Bulgariei – la spațiul Schengen. El a anunțat că Bucureștiul nu boicotează Austria, ci încearcă doar să obțină aderarea la Schengen prin mijloace diplomatice (stat în genunchi), întorcând pesemne și celălalt obraz.

Președintele României a făcut o declarație în acest sens, miercuri, la Bruxelles, înaintea summit-ului de joi a Consiliului European, care reunește șefii de stat și de guvern ai statelor membre. Iohannis a mai declarat că statul român nu va anunța niciun fel de boicot împotriva Austriei din cauza vetoului integrării Schengen. „Statul român sau instituțiile publice nu vor boicota Austria”, a spus el.

Iohannis a infirmat astfel declarația plină de avânt a lui Rareș Bogdan, europarlamentar al PNL potrivit căreia cabinetul condus de Nicolae Ciucă se adresează Curții de Justiție a Uniunea Europeană pentru că autoritățile vieneze au torpilat aderarea României la Schengen.

”Vă asigur că guvernul va face acest lucru pentru că e cea mai gravă nedreptate din ultimii 70 de ani și acest lucru va fi sancționat, iar Austria va suporta consecințele”, a spus Rareș Bogdan.
Anterior, Rareş Bogdan a îndeamnat la boicot după ce Austria a votat împotriva aderării României la spaţiul Schengen.

„Olanda nu a votat împotriva noastră, a votat doar Austria, într-un mod incalificabil. Din momentul acesta îi rog pe români şi autorităţile statului să acţioneze în consecinţă. Doresc ca toate companiile de stat, începând cu Romgaz, Transgaz, Hidroelectrica, Electrica, şi toate companiile care au conturi la Erste şi la Raiffeisen să închidă de urgenţă conturile şi cardurile bancare.

Ceea ce a făcut Austria astăzi este o sfidare la adresa României, a bunelor relaţii ale României, iar cancelarul Karl Nehammer şi ministrul Gerhard Karner şi-au izolat ţara într-un mod incalificabil. Au venit cu argumente false, au minţit, au afirmat că au fost în ultimii ani presiuni pe firmele Schweinhofer şi OMV. Este o minciună sfruntată, nu a fost nicio presiune asupra companiilor austriece, din contră.”

Ministerul Transporturilor condus de Sorin Grindeanu, cea mai curajoasă atitudine în privința Austriei

Cuvintele lui Iohannis de respingere a boicotului statului sunt contrazise de faptul că conducerea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat cu o zi mai devreme că intenționează să sancționeze Austria pentru neaderarea la spațiul Schengen.

Compania a decis să-și închidă toate conturile la Banca Comercială Română (BCR) aparținând grupului austriac Erste din cauze ce țin de siguranță națională, guvernul austriac recunoscând că din cauza migranților Austria nu e o țară sigură.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat marți o mișcare similară în cazul Companiei Române de Căi Ferate (CFR), compania care administrează porturile Constanța și aeroporturile din București.

Șeful statului român a declarat, miercuri, că Bucureștiul încearcă să realizeze aderarea la Schengen doar prin mijloace diplomatice. Iohannis a respins și scenariul – susținut în cercurile guvernamentale românești – conform căruia România încearcă să „se separe” de Bulgaria și nu să mearga „la pachet” cu autoritățile de la Sofia, ci în schimb să solicite singură integrarea în spațiul Schengen.

Chiar săptămâna trecută, premierul Nicolae Ciucă a vorbit despre faptul că guvernul va continua măsurile luate pentru aderarea României la Schengen și va examina posibilitatea de a continua pe această cale separat de Bulgaria.

Iohannis a ridicat problema aderării României la spațiul Schengen la summit-ul Consiliului European de joi. „Nu poate exista nicio îndoială că românii vor să aparțină spațiului Schengen. Aderarea rămâne unul dintre obiectivele principale”, spunând acum că se așteaptă să fim acceptați în 2023.

Referindu-se în primul rând la cei care îl acuză pentru eșecul aderării la Schengen, Iohannis a spus că cei care sunt vinovați pentru asta nu sunt nici la București, nici în România. Iohannis a spus că este conștient că unii oameni au așteptări mari de la ședința Consiliului European darsperanțele se ută acum în 2023.

El a mai spus că România nu ar fi putut face mai mult pentru a se alătura decât a făcut pentru că atitudinea Austriei s-a schimbat cu doar câteva zile înainte de vot și nu a putut justifica acest lucru prin nicio acțiune a României sau Bulgariei. „Sunt motive politice, iar atitudinea lor nu poate fi schimbată”, a spus șeful statului român.

Un singur lucru nu a clarificat: de ce nu a făcut nimic în public sau privat după ce a flat informații despre refuzul Austriei. Nu cred că a aflat odată cu noi. Deci toate conexiunile personale cu austriecii dar și cele la nivel de afaceri naționale nu au contat sau nu au fost exploatate. Pentru cine trage Iohannis, totuși?

Etichete: Iohannis | Schengen

Ultimele știri

Greșeli majore în războiul din Ucraina

Războiul din Ucraina este consecința unei serii de erori strategice și de evaluare făcute de toate părțile aflate în conflict. În mod cert, dacă măcar o parte dintre aceste erori ar fi fost evitate,...

Loading



Cele mai citite

   Articole populare


Te-ar putea interesa

Loading


Loading