Guvernul condus de militarul Nicolae Ciucă se pregătește să trimită la Parlament un proiect de lege care modifică mai multe acte normative din domeniul apărării naționale. Acesta urmează să fie adoptat prin procedura parlamentară de urgență, adică în mai puțin de o săptămână.

Proiectul propus de generalul Nicolae Ciucă conține o serie de modificări firești pentru contextul războiului care se poartă la granițele României. De exemplu, sunt modificări care vizează relația dintre Armata Română și NATO sau alte forțe militare, precum și o serie de proceduri privind transportul și depozitarea de armament ori staționarea unor trupe străine pe teritoriul României. Toate sunt determinate în mod evident de relația României cu NATO și de pregătirile acestei alianțe militare pe teritoriul țării noastre. Până aici totul este firesc și acceptabil.

Extinderea cadrului legal în care militarii pot prelua conducerea statului

Problema cea mai spinoasă este apariția unei noi situații în care se poate institui comanda militară, în afară de cele deja existente în lege. Până acum, comanda militară prelua conducerea statului doar în trei situații: starea de mobilizare, starea de asediu și starea de război. Toate trei presupun manifestarea unei  agresiuni armate împotriva României.


8 (1) „Conducerea acțiunilor militare la nivel strategic, în caz de agresiune militară, la instituirea stării de asediu, declararea stării de mobilizare sau a stării de război, se realizează prin Centrul național militar de comandă.” (Legea apărării naționale a României nr. 45/1994)

Așadar, toate reglementările privind Centru național militar de comandă sunt legate strict de existența unei agresiuni militare împotriva României. Pe timp de pace, Centrul este restrâns la un nucleu în subordinea Statului Major:

8 (3) „În afara agresiunii și a stărilor prevăzute la alin. 1, Centrul național de comandă funcționează, ca nucleu, în subordinea Statului Major General”. (Legea apărării naționale a României nr. 45/1994)

Marea noutate a actului normativ propus de militarul Ciucă este introducerea unei noi stări, „situația de criză”, care nu mai depinde de existența unei agresiuni militare împotriva României, putând fi instituită pe timp de pace:

„în situația în care societatea se confruntă cu mari dificultăți generate de apariția unuia sau mai multor incidente pe teritoriul național, la nivel regional sau internațional, sau de amenințări, riscuri și vulnerabilități prin care sunt grav perturbate sau amenințate condițiile de viață, sănătate și mediu, proprietatea, stabilitatea politică, economică sau socială, ordinea publică, securitatea și apărarea națională, precum și alte valori constituționale care impun adoptarea de măsuri specifice prin acțiunea unitară a autorităților și instituțiilor statului român, pentru înlăturarea cauzelor, gestionarea efectelor și revenirea la starea de normalitate”. (proiect de lege)

Definiția „situației de criză” este atât de largă încât ea poate fi declarată practic în orice moment. Oricând se poate invoca un risc de instabilitate politică, de sănătate publică (cum a fost în pandemie), de instabilitate economică (daca de exemplu crește cursul euro-leu) etc.

După cum se poate observa, nici măcar nu e necesar să fie vorba de un eveniment intern, care are loc pe teritoriul național. Orice incident internațional care ar putea constitui o amenințare pentru cele enumerate în definiție poate fi invocat pentru impunerea comenzii militare.

Grav e că nu se pune nicăieri care sunt elementele după care se stabilește dacă un incident sau o amenințare, internă sau internațională pune sau nu în pericol sănătatea, ordinea publică, stabilitatea politică sau economică etc. Decizia e complet arbitrară, după bunul plac al celor care pot institui situația de criză. Dar cine sunt aceștia? Iată ce scrie în proiectul de act normativ:

„În funcție de manifestarea situațiilor de criză cu impact asupra securității și apărării naționale la nivel național sau în plan internațional, la propunerea ministrului apărării naționale, cu avizul prim-ministrului, Consiliul Suprem de Apărare a Țării poate emite o hotărâre privind declararea situației de criză cu impact asupra securității și apărării naționale, respectiv încetarea acesteia.” (proiectul de lege)

Așadar, propunerea declarării situației de criză vine de la un om numit cu acordul premierului, care la rândul său e numit  de președintele României, care conduce și organismul care aprobă hotărârea propusă de cei doi reprezentanți ai Guvernului!

Nici măcar nu se specifică faptul că hotărârea CSAT trebuie să fie publică, iar după cum știm, cele mai multe dintre hotărârile acestui organism sunt nepublice, ceea ce înseamnă că nu va exista niciun control din partea Parlamentului, a societății civile sau a alegătorilor în general.

Militarizarea conducerii statului

Dar cel mai grav este că Parlamentul, adică organul reprezentativ suprem al poporului român, lipsește cu desăvârșire din procedura de declarare a situației de criză. Centrul național militar preia cu totul conducerea statului, peste Guvern, peste Parlament și în general în afara oricărui control civil. Iar toate acestea se pot întâmpla pe timp de pace, fără nicio legătură cu vreun război sau cu un incident militar.

„(1) Situațiile de criză cu impact asupra securității și apărării naționale sunt gestionate de Ministerul Apărării Naționale, în condițiile prevăzute în procedura de coordonare a răspunsului la criză, aprobată prin hotărâre a Consiliului Suprem de Apărare a Țării”

„(3) Centrul național militar de comandă asigură, la nivel național, coordonarea implementării măsurilor de răspuns, în scopul prevenirii și descurajării riscurilor și amenințărilor la adresa securității și apărării naționale.

„(4) Măsurile de răspuns pot fi pre-autorizate prin procedura de coordonare a răspunsului la criză prevăzută la alin. (1) sau adoptate, în funcție de situație, pentru creșterea capacității de avertizare timpurie, prevenire și răspuns.”

Atenție! Deși aparent Ministerul Apărării Naționale ar gestiona „situația de criză” deciziile sunt luate ce Comandamentul militar care e subordonat direct Statului Major General și care urmează procedurile CSAT! Deci comanda este militară, iar acțiunile sunt desfășurate după proceduri militare.  Nu scrie nicăieri în ce constau “măsurile de răspuns” sau în ce măsură ele pot restrânge drepturi și libertăți cetățenești, care presupun în mod necesar o aprobare prin LEGE, dezăbută și votată în Parlament.

Apetitul de autoritarism (totalitarism?)

Absența controlului civil, ocolirea Parlamentului și caracterul vag și arbitrar al așa-zisei „situații de criză” ne arată că actualii decidenți de la vârful statului român au un uriaș apetit de autoritarism și un dispreț total față de mecanismele democratice care au fost articulate cu greu în România, după sacrificiul românilor care au murit în timpul Revoluției din 1989.

Este în mod clar o tentație de militarizare a statului român care nu mai are nimic de-a face cu conflictul din Ucraina. Acest război de la granițele țării noastre este doar un pretext folosit în mod cinic pentru a restrânge democrația și drepturile omului garantate prin Constituția României alte tratate internaționale.

„Situația de criză” nu este singurul semn al apetitului de autoritarism (aici cuvântul autoritarism se poate substitui cu cel de totalitarism!) . În cuprinsul actului normativ mai sunt strecurate câteva prevederi care nu au nicio legătură cu conflictul din Ucraina.

De exemplu, mobilizarea sau concentrarea militară se poate realiza și în „starea de urgență”, nu doar în starea de asediu sau de război. Să ne amintim că, în timpul pandemiei România a fost în starea de urgență, care însă nu prevedea la acel moment nimic despre mobilizarea armată. Ei bine dacă Parlamentul va vota acest proiect în forma propusă de militarul Ciucă, atunci va fi posibil ca la viitoarea pandemie, președintele statului (care ar putea fi tot un militar după 2024) să apeleze la aceste prevederi. Se invocă faptul că în actul normativ care reglementează starea de asediu și starea de urgență se prevede creșterea capacității de reacție a unităților militare. Dar, din nou se confundă starea de asediu, care presupune reacție militară, cu starea de urgență care presupune reacție administrativă. Aceeași confuzie gravă s-a făcut și în pandemie, când s-au emis ordonanțe militare (specifice stării de asediu), in loc de “ordine” specifice stării de urgență.

Dar cel puțin, în starea de urgență, chiar în acestă formă militarizată, mai e nevoie de o aprobare a Parlamentului României. În schimb în „situația de criză” care urmează să fie reglementată, Parlamentul devine o formă golită de orice conținut.

Alte prevederi cu impact social puternic

Dacă acest act normativ va fi adoptat, pentru bărbații din România între 20 și 60 de ani nu mai are niciun sens să se chinuie să-și scoată pașapoarte pentru a putea pleca din țară și din UE în cazul unui conflict militar.

Obligația de prezentare la centrul militar, în caz de mobilizare sau de concentrare, se aplică și bărbaților cetățeni români din diaspora, oriunde s-ar afla. Nici nu contează dacă nu primesc efectiv notificarea cu ordinul de chemare. Obligația legală apare imediat după publicarea în Monitorul Oficial a hotărârii privind declararea stării de mobilizare, de asediu sau de război.

Deci calmați-vă cu pașapoartele! Dacă se întâmplă acest lucru și nu contactați în maxim 15 zile centrul militar din raza ultimului domiciliu din România, veți căpăta automat statutul de dezertor și veți suporta consecințele legale oriunde veți fi pe această planetă. Singura scăpare este renunțarea la cetățenia română, dar asta doar înainte de publicarea în Monitorul Oficial a stării de mobilizare, asediu sau război!

O altă prevedere importantă e apariția categoriei de cetățeni cu „obligații militare”, pe lângă cetățenii „incorporabili” care se referea doar la bărbații cetățeni români, apți de serviciul militar,  cu vârsta cuprinsă între 20-35 de ani. Cei cu „obligații militare” sunt rezerviștii cu vârsta cuprinsă între 35 și 63 de ani, care vor face parte din „rezerva operativă”, la care se poate apela dacă prima categorie se dovedește insuficientă.

Singura veste bună pentru „rezerviști” e că în caz de mobilizare, asediu sau război, serviciul lor militar durează 6 luni, dar și acesta poate fi prelungit de două ori cu câte 3 luni. Deci în total se poate ajunge la un an întreg, după care sunt lăsați la vatră, cum se spune în popor.

Mai există apoi și o „rezervă generală”, care cuprinde orice alți cetățeni  cu vârsta între 18-60 de ani (inclusiv femei) care nu sunt în rezerva operativă dar au alte obligații militare (cum ar fi de pildă, lucrătorii din Poliție, din Poliția Penitenciară, din serviciile de informații sau  studenții care urmează diverse facultăți pe locurile rezervate Ministerului Apărării Naționale, Poliției,  sau serviciilor de informații).