Necazuri în Paradis: 100 de membri ai organizației USR Prahova părăsesc partidul

by | 27 Oct 2022 | Politică

Peste o sută de membri ai organizației județene Prahova a Uniunii Salvați România (USR) părăsesc partidul, printre care și un parlamentar, Mihai Polițeanu.

Mihai Poliţeanu acuză organizaţia judeţeană Prahova a USR că se subordonează organizaţiei judeţene prahovene a Partidului Naţional Liberal (PNL) şi unui mic baron local. Reprezentantul a postat pe Facebook că 103 membri USR, inclusiv el, părăsesc USR.

„Majoritatea din Biroul Național al USR și președintele Drulă au ales, fie din cinism politic, fie din lipsă de viziune, să pună pe primul loc promovarea unor indivizi obedienți echipei majoritare din Biroul Național al USR, dar și PNL-ului, în detrimentul democrației interne, valorilor și intereselor legitime ale USR în Prahova, dar și al votanților noștri”, spune deputatul pe Facebook.

Mai departe, acesta a prezentat o serie de motive care au condus la demisia colectivă a membrilor USR.

„1. Demiterea viceprimarului USR din Ploiesti, Magdalena Trofin, de către PNL, cu sprijinul al 3 consilieri municipali USR, care au acționat fără consultarea filialei sau a membrilor acestuia, dar cu protecția conducerii naționale (care a anulat decizia filialei județene de excludere din partid a celor 3);

2. Atitudinea de obediență și subordonare totale față de Iulian Dumitrescu, Roberta Anastase și PNL Prahova, promovată de echipa locală loială echipei Drulă/Barna/Botoș;

3. Falsificarea semnăturilor pe zeci de dosare de adeziune a unor potențial membri ai partidului, dar și tentativa de a aduce alți zeci de membri în USR cu ajutorul direct al PNL, cu scopul explicit de câștigare a puterii politice interne în favoarea echipei Barna/Drulă/Botoș, nesancționată, ba chiar încurajată de conducerea națională”, transmite deputatul.

Biroul Naţional al USR a invalidat în vară alegerea noii conduceri a USR Prahova, pe motiv că alegerile ţinute la finalul lunii iulie au fost viciate. Măsura a fost anunţată ca răspuns la o contestaţie depusă de o parte dintre membrii filialei judeţene, scrie ziarulincomod.ro.

În urma alegerilor din 22-24 iulie, deputatul Mihai Poliţeanu fusese instalat la conducerea organizaţiei judeţene, însă imediat a fost depusă o contestaţie la Biroul Naţional, în care semnatarii susţineau că procedura de vot a fost viciată şi că la ea au putut participa doar câteva filiale locale.

Răspunsul din partea forului de conducere al Uniunii Salvaţi România a venit marţi, anunţând anularea Conferinţei Judeţene, anularea rezultatului alegerilor şi a tuturor actelor subsecvente adoptate de Biroul Judeţean.

Etichete: USR

Ultimele știri

Greșeli majore în războiul din Ucraina

Războiul din Ucraina este consecința unei serii de erori strategice și de evaluare făcute de toate părțile aflate în conflict. În mod cert, dacă măcar o parte dintre aceste erori ar fi fost evitate,...

Loading



Cele mai citite

   Articole populare


Te-ar putea interesa

Loading


Loading