PSD: Propuneri fiscale pentru venituri echitabile; vizate pensiile speciale, salariile bugetare mari

by | 17 Jun 2022 | Politică

Coaliția de guvernare pare ca dorește cu adevărat să rezolve inechitățile grosolane din sistemul de pensii propunând măsuri concrete pentru micșorarea pensiilor speciale, într-o noua încercare care, sperăm cu toții să nu fie și ea sortită eșecului. De asemenea, sunt vizate și salariile foarte mari din sistemul bugetar.

Având în vedere principiile de echitate și solidaritate socială care trebuie să fundamenteze reforma sistemului fiscal din România, este necesară o diferențiere a regimului fiscal aplicat contribuabililor în funcție de veniturile acestora. Prin urmare, noul model fiscal trebuie să introducă impozite mai mari pentru cei cu venituri mari și impozite mai mici pentru cei cu venituri mici, conform propunerilor PSD.

PSD va supune spre dezbatere în cadrul Coaliției de guvernare următoarele propuneri:

1) Supraimpozitarea cu 40% a sumelor din veniturile salariale din sistemul bugetar care depășesc salariul Președintelui României;

2) Supraimpozitarea în două trepte a pensiilor speciale, respectiv o cotă de impozitare de 40% pentru suma care depășește pragul 9.000 de lei (cinci pensii medii nete) și de 90% pentru ceea ce depășește 18.000 lei (10 pensii medii nete);

3) Aplicarea unui sistem progresiv de deduceri pentru salariile sub 4.500 de lei, astfel încât, la nivelul salariului minim să se ajungă la un impozit de 0%;

4) O contribuție pentru Sănătate și Educație de 0,5% din cifra de afaceri plătită de companiile care au venituri anuale de peste 100 de milioane de euro. Măsura va avea caracter temporar, aplicându-se pe o perioadă limitată de doi ani.

Totodată, PSD se opune scăderii pragului pentru încadrarea IMM-urilor de la 1 milion de euro la 67.000 de euro venituri, cum a propus fosta guvernare atunci când a negociat Planul Național de Redresare și Reziliență al României.

În prezent, circa 100.000 de IMM-uri au o cifră anuală de afaceri cuprinsă între 67.000 de euro și 500.000 de euro. Cel puțin în prima fază, acest prag nu poate fi mai mic de 500.000 de euro, astfel încât cea mai mare parte a acestor companii să continue să beneficieze de un regim fiscal favorabil (impozit de 1% din cifra de afaceri), care să le permită dezvoltarea economică.

Ultimele știri

Greșeli majore în războiul din Ucraina

Războiul din Ucraina este consecința unei serii de erori strategice și de evaluare făcute de toate părțile aflate în conflict. În mod cert, dacă măcar o parte dintre aceste erori ar fi fost evitate,...

Loading



Cele mai citite

   Articole populare


Te-ar putea interesa

Loading


Loading