Rusia trimite cantități record de petrol în India și China

by | 30 May 2022 | Politică

În timp ce Europa evită petrolul rusesc pe fondul sancțiunilor, India și China au intensificat achizițiile și importă cantități record de țiței rusesc, potrivit datelor companiei de analiză energetică Kpler citate vineri de Bloomberg.

Rusia a exportat până la 79 de milioane de barili de țiței a estimat Kpler. Este mai mult decât dublu față de cei 27 de milioane de barili de țiței transportați pe mare de Rusia în februarie, chiar înainte de intrarea în Ucraina.

Înainte de război, Rusia vindeaț ițeiul în principal către Europa. Acest lucru a deevenit din ce în ce mai puțin posibil după ce cumpărătorii europeni, respectiv guvernele și marile companiile petroliere evită petrolul rusesc în urma sancțiunilor impuse de UE. Companiile comerciale au anulat acum achizițiile de petrol din Rusia.

Dar China și India nu se feresc de țițeiul rusesc, deși unii giganți de stat chinezi nu au intensificat importurile din Rusia, în ciuda reducerilor mari la care se vinde petrolul exportat de Rusia.

În India, țițeiul rusesc ieftin atrage cumpărătorii interesați de preț astfel încât Rusia a devenit al patrulea cel mai mare furnizor de petrol al Indiei în aprilie, urcănd de pe locul 10 în martie 2022, conform datelor compilate de Reuters, privind monitorizare a transporturilor.

Creșterea semnificativă a achizițiilor de țiței rusesc de către India a atras deja atenția Statelor Unite, care ar fi trimis un oficial al guvernului să discute despre sancțiunile împotriva Rusiei și să încerce să convingă India să-și reducă achizițiile.

China, la rândul ei, a înregistrat în aprilie prima sa creștere anuală a importurilor de țiței din ianuarie, datorită livrarilor tot mai mari din Rusia, spun analiștii.

„Unii dintre cumpărătorii din Asia sunt mai motivați de economie decât de adoptarea unei poziții politice”, a declarat pentru Bloomberg Jane Xie, analist senior de petrol la Kpler din Singapore.

Imagine:Mikhail Svetlov / Getty

Etichete: Rusia

Ultimele știri

Greșeli majore în războiul din Ucraina

Războiul din Ucraina este consecința unei serii de erori strategice și de evaluare făcute de toate părțile aflate în conflict. În mod cert, dacă măcar o parte dintre aceste erori ar fi fost evitate,...

Loading



Cele mai citite

   Articole populare


Te-ar putea interesa

Loading


Loading