Se pregătește vaccinarea obligatorie a celor care lucrează în sistemul bugetar

by | 30 Aug 2021 | Politică

Premierul Florin Cîţu spune că toți angajaţii din sistemul public care intră în contact cu cetăţenii ar trebui să fie vaccinați sau testați pentru COVID-19.

El a adăugat că va propune în coaliţia de guvernare vaccinarea sau testarea aparatului de stat.

„Vă spun opinia mea personală şi discutăm după aceea care va fi soluţia. Cred că nu doar personalul medical, ci şi personalul din învăţământ, şi personalul din Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Apărării Naţionale, angajaţii din sistemul public care lucrează în sistemul bugetar ar trebui cu toţii să fie vaccinaţi sau testaţi. Este varianta pe care eu o voi propune. Vom vedea, în funcţie de discuţiile cu specialiştii, care va fi varianta aprobată. Vom discuta şi în Coaliţie şi vedem, dar eu cred că, acolo unde intră în contact cu cetăţenii, trebuie să fim responsabili”, a spus Cîţu, aflat la Botoșani, potrivit Agerpres.

Pe de altă parte, şeful Executivului a declarat că nu este de acord cu eliminarea taxei pe valoare adăugată la energie electrică şi gaze.

„Nu vreau să umblu la sistemul fiscal pentru că după aceea este foarte greu să revin asupra lui şi implicaţiile sunt diferite, dar voi susţine ca în această iarnă la consumatorii vulnerabili şi mare parte a populaţiei să nu aibă un impact creşterea preţurilor”, a adăugat Cîţu.

Premierul se află la Botoşani pentru a prezenta, în faţa Colegiului Director al PNL, moţiunea cu care candidează la conducerea partidului.

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat, sâmbătă, că, în opinia sa, persoanelor care au libertatea să se vaccineze gratuit și nu o fac nu ar mai trebui li să acopere costurile testării pentru COVID-19 de către statul român.

Etichete:

Ultimele știri

Greșeli majore în războiul din Ucraina

Războiul din Ucraina este consecința unei serii de erori strategice și de evaluare făcute de toate părțile aflate în conflict. În mod cert, dacă măcar o parte dintre aceste erori ar fi fost evitate,...

Loading



Cele mai citite

   Articole populare


Te-ar putea interesa

Loading


Loading