Sistemul paralel de vaccinare: privilegii cu iz penal pentru rudele celor din instituțiile de forță

by | 11 Mar 2021 | Politică

Peste 7.000 de persoane s-au vaccinat peste rând în primele două luni de vaccinare, susține Recorder.ro, prezentând o analiză detaliată în acest sens. Calculele au fost realizate pe baza fișierelor Excel publicate pe site-ul Ministerului Sănătății, la ordinul ministrului Vlad Voiculescu.

Principala acuză adusă în acest caz este că rudele militarilor și lucrătorilor în serviciile secrete au avut un statut privilegiat față de restul populației.

În apărarea sa, ministrul Sănătății a invocat faptul că membrii familiilor celor din instituțiile de forță ar fi fost persoane cu vârsta peste 65 de ani sau aveau bolic cronice, deci se calificau în Etapa a II-a.

„Haideți să lămurim ceea ce a semnat premierul Cîțu și cu mine, mergând direct la textul din Hotărârea de Guvern nr. 12 din 20 ianuarie 2021: “Ministerul Apărării Naționale asigură prin centrele de vaccinare proprii, POTRIVIT CRITERIILOR DE ELIGIBILITATE STABILITE PRIN STRATEGIE, vaccinarea personalului propriu și a membrilor familiilor acestora, precum și a următoarelor categorii (…)”

“Potrivit criteriilor de eligibilitate stabilite prin Strategie”. Cu alte cuvinte: nimeni nu ar fi trebuit să fie vaccinat în afara etapei definite de HG. Cum etapa a III-a nu a inceput încă, niciun membru al familiei vreunui membru a ceea ce se numește personal esențial nu ar fi trebuit să fie vaccinat, altfel decât dacă este peste 65 ani, cu boli cronice sau… tot esențial”, a scris ministrul Voiculescu pe pagina sa de Facebook.

Așadar avem două situații care trebuie clarificate aici.

  1. Dacă centrele de vaccinare din MApN au reprezentat un sistem paralel de vaccinare la care nu a avut acces publicul larg.
  2. Dacă în acest sistem paralel s-au vaccinat persoane care nu erau eligibile în diversele etape aflate în desfășurare.

Sistemul MApN de vaccinare a fost cu circuit închis

MApN susține că centrele de vaccinare din rețeaua sa NU au reprezentat un sistem paralel. „aceste centre fiind destinate nu doar personalului MApN, ci și a celui din alte instituții ale sistemului național de apărare și, în anumite situații, chiar pentru persoane civile, în conformitate cu procedurile derulate prin platforma unică de programare”, se arată în comunicatul ministerului. Așadar nu a fost doar pentru militari, ci și pentru personalul din „alte instituții ale sistemului național de apărare” (adică în principal servicii secrete, dar și altele). În ce privește persoanele civile, aceste au avut acces doar „în anumite situații”.

Păi tocmai asta e problema! În comunicatul său, MApN admite de-a dreptul că centrele de vaccinarea din propria administrare nu au făcut parte dintr-un sistem deschis. Este practic un auto-denunț. MApN, cu gura sa, ne spune că a fost un sistem paralel, cu circuit închis, dedicat doar Specialilor din instituțiile de forță și rudele lor – acestea din urmă fiind practic „civilii” care au avut acces „în anumite situații”, la care se referă comunicatul ministerului.

Deci, în centrele de vaccinare ale MApN s-au vaccinat doar militari, polițiști, lucrători din servicii secrete și familiile lor. Un civil obișnuit, care nu e rudă cu cei de mai sus, nici măcar nu ar fi putut să intre în aceste centre. Mai mult, nici nu ar fi avut de unde să știe de ele, pentru că acestea nu apărea pe platforma publică. Și nu doar că nu apăreau, dar chiar au fost secretizate, pentru că, de aici a izbucnit tot scandalul privind „desecretiarea” . Așadar, a fost doar un sistem paralel în toată regulă, cu circuit închis, pentru nomenclaturiști și securiști, exact ca pe vremea comunismului.

Aparenta legalitate a sistemului paralel de vaccinare

Sistemul paralel de vaccinare a avut chiar și o aparență de legalitate, instituită prin HG 12/2020 –  cea menționată în postarea ministrului Voiculescu. Însă interpretarea ministrului asupra textului hotărârii este tendențioasă. El încearcă să sugereze că toți cei care s-au vaccinat în centrele MApN ar fi corespuns criteriilor de eligibilitate stabilite în Strategia de vaccinare aprobată prin HG 1.031. De fapt, HG 12/2020 adaugă alte categorii, ÎN PLUS față de cele stabilite anterior în Strategia de vaccinare:

a) cadrele militare în rezervă şi în retragere din acadrul instituţiilor din sistemul naţional de apărare naţională, ordine publică şi securitate naţională, precum şi membrii familiilor acestora;
  b) persoanele care beneficiază de prevederile Legii nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

  c) personal în activitate din cadrul celorlalte instituţii din sistemul naţional de apărare naţională, ordine publică şi securitate naţională, precum şi membrii familiilor acestora.” (HG 12/2020, Art. 2^2)

Deci trebuie făcută clar distincția: militarii, polițiștii și cei din serviciile secrete erau deja incluși în Etapa a II-a, prin Strategia de (la capitolul C, punctul 2) litera b) (ii)). În schimb, familiile acestora nu au fost menționate inițial. Ele au fost introduse, ÎN PLUS, prin HG 12/2021, la care se referea ministrul Sănătății. Deci ministrul Sănătății nu are dreptate când spune că e vorba doar de persoanele care erau deja eligibile. 

De sistemul paralel de vaccinare din MApN a creat privilegii speciale?

Trebuie remarcate două lucruri foarte importante.

  1. Nu există nicio definire a înțelesului expresiei „familiilor acestora” – adică până la ce grad de rudenie se consideră că face parte din familiile lor? Câte grade de rudenie ale unor generali pot merge să se vaccineze, peste rând, la MApN?
  2. Doar pentru personalul instituțiilor de forță se fac reglementări speciale privind  „familiile acestora”. Pentru medicii care au fost, de exemplu eligibili în prima etapă, nu se spune nimic despre „familiile lor”. Adică doar rudele celor din instituțiile de forță se pot vaccina în afara platformei. Rudele unor categorii expuse, precum medicii, profesorii etc. nu au acest privilegiu!

În plus, dacă lucrurile ar fi fost așa cum susține MApN și ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, anume că în sistemul paralel s-au vaccinat doar rudele de peste 65 de ani sau cu boli cronice, atunci cum se face că Recorder.ro a putut identifica nu mai puțin de 7.000 de persoane NEELIGIBILE, care au sărit peste rând? De exemplu, la Casa Armatei Focșani, s-au vaccinat peste 100 de persoane din etapa a III-a, iar directorul Spitalului Militar de care aparține centrul de vaccinare a admis că e vorba de rude ale unor cadre medicale. Deci nu e vorba de rude eligibile pentru etapa II-a (peste 65 de ani sau cu boli cronice). Se pare că sunt multe rude care pur și simplu au sărit peste rând.

Chiar dacă am admite, că în centrele paralele ale MApN s-ar fi vaccinat doar rudele cu boli cronice și de peste 65 de ani ale celor din instituțiile de forță, tot rămâne o culpă uriașă. Adică de ce unii bătrâni de peste 65 de ani sau unii bolnavi cronici au un statut special față de restul bătrânilor și bolnavilor obișnuiți? De ce aceste rude 65+ sau cu boli cronice nu au mers la coada publică, pe platforma pe care se chinuiau să prindă loc ceilalți bătrâni obișnuiți și ceilalți bolnavi cronici care nu aveau rude în sistemul de securitate?

În fața acestor întrebări legitime, argumentul MApN sau al lui Voiculescu este de-a dreptul penibil.

E ca și cum am avea o coadă uriașă la carne, la ulei sau la făină, ca în vremea regimului comunist, iar undeva, la intrarea din spatele magazinului ar fi o coadă mai mică, a pilelor celor care lucrează în unitatea comercială. Voiculescu și MApN se scuză spunând că și „pilele” au stat la coadă – doar că era o coadă mult mai mică, specială, dosită în spatele sistemului public de vaccinare!

De ce, aceste centre de vaccinare ale MApN nu au fost cu circuit deschis, pentru toți bătrânii peste 65 de ani și pentru toți bolnavii cronici din România, nu doar pentru cei privilegiați?

Tocmai faptul că sistemul paralel a fost secretizat, dosit de ochii publici arată că cei care l-au pus la cale au fost foarte conștienți de culpa, cel puțin morală, în care se aflau. Altfel nu se justifica secretizarea!

Infracțiunea de a obține foloase necuvenite pentru alții

Avem în prezent mai multe dosare DNA, în diverse faze de lucru, care vizează cadre medicale cu mare notorietate. Unele mai serioase, altele pentru mici găinării sau ciubucuri. Cazul de față al vaccinării paralele este cu mult mai grav decât tot ce a cercetat DNA până acum în domeniul medical.

În primul rând, e vorba de un grup criminal organizat care a creat acest sistem. Pare exagerată acuzația, dar dacă privim atent, observăm că prin acest sistem, unii privilegiați au obținut vaccinul la care nu aveau dreptul în acel moment. Este un folos necuvenit, pe care l-au obținut doar pentru că anumite persoane din stat au acționat coordonat, deci sub forma unui grup criminal organizat,  folosindu-și funcțiile publice pentru a crea aceste privilegii.

Prejudiciul este incomensurabil. A fost lezat însuși dreptul la viață al unor persoane vulnerabile. Cu certitudine cel puțin o parte dintre cei care au decedat de COVID de la începutul campaniei de vaccinare sau dintre cei care se află în acest moment la ATI au ratat șansa de a se fi imunizat tocmai pentru că vaccinurile la care ar fi avut dreptul au fost date peste rând la rudele privilegiate ale celor din instituțiile de forță!

Este deci o faptă deosebit de gravă care se încadrează perfect în prevederile Art. 13, din Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție

„Fapta persoanei care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, de a folosi influența ori autoritatea sa în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani.”

Intervenția DNA la nivelul Guvernului și al altor instituții implicate ar avea cale liberă în această speță, pentru toate reglementările sistemului paralel de vaccinare au fost făcute prin acte administrative (hotărâri de guvern), nu prin lege.

De unde a pornit scandalul? Nevoia de transparență sau interese de partid?

Să nu ne imaginăm că Vlad Voiculescu a fost un mare erou că a dezvăluit aceste sistem paralel corupt de vaccinare. Transparența pe care o invocă acum ministrul Sănătății este doar un pretext profund demagogic. Așa-zisa transparență a lui Voiculescu e bună doar atunci când îi convine, când îl poate prezenta ca erou reformist al guvernării. Principiul transparenței nu se aplică însă atunci când vine vorba de directorii generali pe care îi angajează în ministerul pe care îl conduce, unde, pentru prima oară, un astfel de post a fost câștigat de un NUMĂR DE DOSAR, prin care a fost anonimizat numele câștigătorului unei funcții de conducere, prin interviu, FĂRĂ CONCURS! Cazul a fost documentat de jurnalistul Victor Ciutacu.

În realitate, toată povestea desecretizării a pornit de la revolta unor primari USR-PLUS, cum ar fi cei de Timișoara, Alba-Iulia sau Brașov, care, cu puțin timp înainte de izbucnirea scandalului dintre ministrul Voiculescu și premierul Cîțu, se plângeau că testând mult, au mai multe cazuri pozitive identificate și intră în scenariul roșu, spre nemulțumirea comunităților lor, în timp ce în alte părți se fac teste puține, iar edilii de acolo sunt considerați campioni ai combaterii pandemiei.

La doar câteva zile de la protestele acestor colegi de partid ai lui Voiculescu, acesta decide să publice cele două fișiere controversate. Presa (exact aceeași care mediatiza nemulțumirile primarilor USR-PLUS) arată că procedura de testare nu e aplicată unitar și că, din acest motiv, apar discrepanțe mari de la un județ la altul.

Dacă s-ar fi rezumat doar la numărul de teste pe județe, probabil că n-am fi aflat niciodată de sistemul paralel de vaccinare. Într-un exces de zel sau poate tocmai pentru a nu da de băinuit că i-a servit pe colegii de partid, Voiculescu a publicat și fișierul cu vaccinările, iar de aici a început toată sarabanda.

 

Concluzii

  1. Centrele de vaccinare secretizate din rețeaua MApN nu au fost organizate pentru a ridica presiunea de pe sistemul Ministerului Sănătății. Dimpotrivă, aceste centre cu circuit închis au blocat doar pentru privilegiații din instituțiile de forță un număr mare de medici și asistente de care ar fi fost nevoie în sistemul public!
  2. Indiferent dacă rudele celor din instituțiile de forță au respectat sau nu criteriile din Etapa a II-a, acestea au avut un regim privilegiat față de restul cetățenilor obișnuiți. Aceste persoana nu s-au chinuit săptămâni întregi să obțină un loc pe platforma publică și nu au stat în așteptare când au existat probleme în furnizarea vaccinurilor. Privilegiații au mers pur și simplu în centrele SPECIALE, unde au beneficiat fără probleme de vaccinul la care ar fi avut dreptul altor persoane.
  3. Nu transparența, ci revolta colegilor de partid cu privire la testarea dezechilibrată l-au împins pe Voiculescu să publice datele care au scos la lumină sistemul paralel de vaccinare.
  4. Decidenții care au creat aceste privilegii necuvenite unor persoane au probabil o răspundere penală, pentru că au lezat dreptul la viață al unor persoane care nu au putut obține vaccinul din cauza rudelor celor din instituțiile de forță.

Etichete:

Ultimele știri

Greșeli majore în războiul din Ucraina

Războiul din Ucraina este consecința unei serii de erori strategice și de evaluare făcute de toate părțile aflate în conflict. În mod cert, dacă măcar o parte dintre aceste erori ar fi fost evitate,...

Loading



Cele mai citite

   Articole populare


Te-ar putea interesa

Loading


Loading