Trăim vremuri interesante: PNL vrea închisoare pentru protestatari, PSD se opune

by | 29 Mar 2023 | Politică

PSD nu susține propunerea legislativă inițiată de PNL prin care se înăspresc sancțiunile penale în cazul protestelor publice.

În forma actuală proiectul de lege intrat marți în dezbatere la Senat este de natură să intimideze organizarea și participarea la demonstrații sau mitinguri de protest, ceea ce afectează însăși fundamentul democrației. Libertatea de exprimare și libertatea întrunirilor sunt garantate de Constituția României și nu pot fi îngrădite în niciun fel.

Motivul invocat de social-democrați este că poporul român este suveran, iar cetățenii trebuie să aibă libertatea de a-și exprima public nemulțumirile față de cei aleși, fără a fi intimidați sub sancțiunea pedepsei cu închisoarea.

Prin urmare, PSD nu va vota proiectul de lege în forma actuală. În cadrul dezbaterilor, parlamentarii PSD vor solicita eliminarea amendamentului, propus de PNL, prin care cei care participă la proteste riscă să fie sancționați direct cu închisoarea pentru că îndrăznesc să critice autoritățile publice sau decidenții politici.

Proiectul de lege inițiat de parlamentarii PNL propune modificarea articolului 371 din Codul Penal, astfel încât tulburarea ordinii publice, inclusiv prin atingerea demnității persoanei, să fie pedepsită cu închisoare între 1 și 5 ani, sau pentru formele agravante, cu închisoare de la 2 la 7 ani.

În forma actuală, aceleași fapte se pedepsesc cu amendă sau cu închisoare de la 3 luni la 2 ani.

Etichete: PNL | PSD

Ultimele știri

Greșeli majore în războiul din Ucraina

Războiul din Ucraina este consecința unei serii de erori strategice și de evaluare făcute de toate părțile aflate în conflict. În mod cert, dacă măcar o parte dintre aceste erori ar fi fost evitate,...

Loading



Cele mai citite

   Articole populare


Te-ar putea interesa

Loading


Loading