VIDEO: PNL a încercat să cumpere voturile parlamentarilor AUR pentru moțiune

by | 4 Oct 2021 | Politică

Copreședintele AUR, George Simion, a publicat pe contul său de youtube, o înregistrare audio în care susține că este vorba de deputatul PNL, Cosmin Șandru (foto), în timp ce încerca să-l convingă pe deputatul AUR, Ciprian Titi Stoica să lipsească marți de la votul moțiunii. Șandru neagă că ar fi negociat și oferit funcții. Simion a anunțat în cursul zilei de luni că înregistrările au fost trimise la DNA.

„Vreau să vă arăt vouă şi după aia arătăm publicului şi îi mulţumesc colegului nostru Ciprian Stoica că a fost inspirat şi i-a prins pe ăştia exact cum încercau să-l mituiască şi cum încercau să îl cumpere. Noi, parlamentarii AUR şi noi Alianţa pentru Unirea Românilor nu suntem de vânzare! Şi de asta noi o să facem publice aceste înregistrări”, a declarat George Simion.

În timpul şedinţei AUR, George Simion a deschis înregistrarea şi, cu telefonul în mână, a rostit câteva vorbe spuse de cei doi: „Zi cum negociem… Promovăm câţiva oameni unde vrei tu, unde spui tu, nu ştie nimeni, îi facem membri PNL de formă şi gata… Ne spui unde, instituţii deconcentrate, nimeni nu trebuie să ştie nimic”.

La sfârşitul filmuleţului publicat pe pagina sa de Youtube, George Simion îi mulţumeşte încă o dată colegului său Ciprian Stoica pentru că „a ştiut cum să-i prindă asupra faptului”, spunând că „mai departe am acţionat în instanţă, am trimis către parchetele abilitate pentru că asta e o faptă de mituire. I se oferea posturi pentru apropiaţii lui (Ciprian Soica n.r.) în deconcentrate ca să nu se prezinte mâine la moţiune”.

În înregistrare se aude cum Șandru îi propune deputatului AUR să negocieze: ”Promovăm câțiva oameni, unde vrei tu, nu știe nimeni. Îi facem membri PNL de formă și gata. Ne spui unde, instituții deconcentrate”.

George Simion le-a transmis un mesaj: „Noi, AUR, nu suntem de vânzare şi tocmai de asta, această înregistrare, după ce a fost pusă pe masa procurorilor, la care ne aşteptăm să investigheze, această înregistrare o să ajungă şi pe masa presei şi către toţi românii”.

Etichete: PNL

Ultimele știri

Greșeli majore în războiul din Ucraina

Războiul din Ucraina este consecința unei serii de erori strategice și de evaluare făcute de toate părțile aflate în conflict. În mod cert, dacă măcar o parte dintre aceste erori ar fi fost evitate,...

Loading



Cele mai citite

   Articole populare


Te-ar putea interesa

Loading


Loading