Vizita lui Biden în Arabia Saudită: cum să lingi unde ai scuipat

by | 21 Jun 2022 | Politică

Pe 14 iunie, Casa Albă a anunțat că președintele Biden va merge în Arabia Saudită unde va „avea întâlniri bilaterale cu gazdele saudite”. Presând Casa Albă asupra ambiguității acesteia, un reporter a întrebat dacă asta înseamnă că Biden se va întâlni cu prințul moștenitor Mohammed bin Salman. Oficialul a prelungit cât a putut răspunsul înainte de a confirma că Biden îl va „vedea pe prințul moștenitor”.

Când a fost întrebat dacă Biden ar aduce în discuție uciderea reporterului de la Washington Post, Jamal Kashoggi – a cărui crimă, în opinia serviciilor secrete americane, a fost aprobată de Mohammed bin Salman – oficialul a evitat întrebarea.

Călătoria îl face ca Biden să-și incalce promisiunea de a face din Arabia Saudită „paria care sunt” și de-ai izola pe scena mondială. Subminează promisiunea de a face Arabia Saudită să plătească pentru uciderea lui Kashoggi și subminează credibilitatea obiectivului de politică externă al administrației Biden, care este victoria democrației asupra autocrației.

Biden a prezentat pe scena globală bătălia dintre democrație și autocrație, nedând mare șansă autocrației. „Copiii sau nepoții noștri”, a spus el, „vor face teza de doctorat pe problema cine a reușit, autocrația sau democrația, pentru că asta este miza”.

Autocrația a câștigat această mică bătălie. Există puține exemple în lume de autocrații mai puternice decât cea din Arabia Saudită. Arabia Saudită nu a trebuit decât să reziste câteva luni și să ignore câteva apeluri pentru ca democrația să vină și să-și prezinte scuzele. Biden mai încercase să-l sune pe Mohammed bin Salman. Dar Prințul Moștenitor a „refuzat” cererea SUA de a vorbi cu Biden. Acum Autocrația a forțat Democrația să vină în persoană. Se pare că poți face compromisuri cu autocrații dacă ceea ce oferă ei este mai important decât democrația. Dacă vezi că pretul energiei a luat-o razna, inflația crește vertiginos iar partidul din care faci parte se duce de râpă, iți poți înghiți cuvintele după care să pupi măna care te hrănește.

Biden a avut la dispoziție alte câteva soluții pragmatice. A ales un compromis cu Arabia Saudită. El ar putea scădea prețurile petrolului prin încurajarea și promovarea diplomației între Ucraina și Rusia, în loc să o împiedice. Acest lucru ar avea avantajul suplimentar de a contribui la încheierea unui război oribil.

El ar putea pune capăt sancțiunilor asupra petrolului iranian prin simpla întoarcere la acordul nuclear iranian, așa cum a promis sau ar putea ridica sancțiunilor asupra petrolului venezuelean. În schimb, Biden a ales să se întâlnească cu Arabia Saudită și să submineze pretenția Americii de a fi mereu de partea democrației în lume.

Etichete: Arabia Saudită | Biden | SUA

Ultimele știri

Greșeli majore în războiul din Ucraina

Războiul din Ucraina este consecința unei serii de erori strategice și de evaluare făcute de toate părțile aflate în conflict. În mod cert, dacă măcar o parte dintre aceste erori ar fi fost evitate,...

Loading



Cele mai citite

   Articole populare


Te-ar putea interesa

Loading


Loading