Titlul articolului de față subliniază în mod deliberat un aspect care s-a manifestat în pandemia COVID-19. Propaganda colosală desfășurată pe toate canalele în acele vremuri a hrănit percepția că cei care se opun restricțiilor, inclusiv obligativității purtării măștii, au o educație precară, iar din acest motiv sunt mai predispuși teoriilor conspirației, bazate pe știri false și raționamente îndoielnice. Într-adevăr, în sondajele din acea perioadă, categoria celor cu studii superioare înregistra cele mai mari procente în favoarea restricțiilor impuse de autorități, inclusiv în privința obligativității purtării măștii. Aparent, „doar proștii” se opuneau atunci – deși printre așa-zișii „proști” au existat profesori universitari, medici, biologi și alți cercetători cu experiență, inclusiv laureați ai premiului Nobel, care s-au opus restricțiilor. Susținerea restricțiilor într-o proporție ridicată a celor cu studii superioare ne arată, de fapt, cât de eficientă a fost propaganda din pandemie. Cei care urmăreau mai mult știrile, cei care citeau mai mult, care erau mai „informați”, adică, în general cei mai „deștepți” erau mai predispuși să își însușească și chiar să apere cu ferocitate măsurile dure impuse de autorități.
Acum însă lucrurile par să se schimbe. Unul dintre vârfurile propagandei în favoarea restricțiilor și a vaccinurilor COVID, The New York Times, publică un articol intitulat „The Mask Mandates Did Nothing. Will Any Lesson Be Learned?” („Obligativitatea purtării măștii nu a rezolvat nimic. Va învăța cineva ceva din asta?”). Adică „proștii” nu au fost cei care s-au opus, ci cei care au susținut cu multă insistență impunerea măștilor de protecție, inclusiv în rândul copiilor.
Articolul din The New York Times se raportează la „cea mai riguroasă și comprehensivă analiză” coordonată de Tom Jefferson, un epidemiolog cu reputație de la Oxford. Studiul citat de publicația americană a fost realizat pentru o organizație britanică non-profit, Cochrane, care e considerată pe scară largă un standard de aur în privința rigorii cu care tratează datele medicale. Concluziile se bazează pe 78 de teste randomizate controlat, dintre care șase au avut loc în timpul pandemiei. În total au fost analizate 610.872 de persoane din mai multe țări. Concluzia certă și definitivă a fost că statele în care s-a impus obligativitatea purtării măștii nu au evoluat deloc mai bine decât cele în care nu a existat această obligație.
The New York Times subliniază că studiul analizat nu demonstrează că purtarea corespunzătoare a unor măști conforme nu ar avea niciun beneficiu la nivel individual. Cu siguranță astfel de beneficii există în mediile profesionale controlate. „Dar când vine vorba de beneficiile purtării măștii la nivelul populației, verdictul s-a pronunțat: obligativitatea purtării măștii a fost un eșec de proporții. Cei sceptici, batjocoriți cu răutate ca fiind proști și cenzurați ocazional ca „dezinformatori” pentru că s-au opus obligativității purtării măștii, au avut dreptate. Experții din presa main-stream și specialiștii care au susținut obligativitatea au greșit. Într-o lume mai bună, cei din a doua categorie ar trebui să-și recunoască greșeala, odată cu toate costurile fizice, psihologice, pedagogice și politice colosale.”
Așadar, proștii nu au fost proști! Am fost proști cu toții că am acceptat și uneori am susținut în mod isteric o măsură abuzivă care călca în picioare dreptul individului de a se auto-determina și de a dispune liber de propria persoană. Așa cum arată azi The New York Times, purtatul măștii trebuia să fie o opțiune individuală, nu o impunere în masă, a cărei inutilitate a fost în sfârșit demonstrată.
Deciziile de sănătate publică aplicate asupra maselor nu pot fi stabilite după regulile urmate de profesioniști în spații controlate. Societatea nu este un spital uriaș în care se pot aplica regulamente stricte, urmate benevol de cei care se află în acel spațiu. Populația nu se poate purta niciodată cu precauția unui chirurg, care ia toate măsurile pentru a nu-și infecta pacientul pe care îl operează. De aceea măștile se și numesc „chirurgicale”, pentru că sunt destinate în primul rând profesioniștilor din sănătate. Cu atât mai aberant este să le ceri copiilor din ciclul primar să se poarte ca un medic aflat într-o sală de operație! Aici, la nivelul unităților de învățământ, inepția obligativității măștii a luat forme grotești! Vă mai amintiți știrile cu copiii obligați să poarte masca la orele de educație fizică din curtea școlii?
Am știut cu toții că ceva era neregulă. Vedeam cu toții în timpul pandemiei că foarte mulți dintre concetățenii noștri nu purtau masca așa cum o face un profesionist din sănătate. Unii o purtau sub nas, alții nu o aplicau corect pe față, mulți nu o înlocuiau după prima purtare, iar cei mai mulți o purtau prea mult, până se umezea și devenea un adevărat magnet pentru alți agenți patogeni, inclusiv pentru virusul SARS-CoV-2
A fost o ipocrizie în masă! Dovada cea mai clară s-a manifestat imediat după încetarea stării de alertă, când masca nu mai era obligatorie, dar era în continuare recomandată de Ministerul Sănătății. Brusc numărul celor care au continuat să poarte masca din proprie inițiativă a devenit minuscul – 1%-2% cel mult, deși numărul de cazuri covid era la fel de ridicat ca în săptămâna precedentă când masca era încă obligatorie! Asta arată cât puțini au crezut cu adevărat în eficiența măștilor de protecție. Ceilalți, până la 80%, cât indicau anterior sondajele în favoare măștilor, le-au susținut doar dintr-un conformism social ipocrit, deși în forul lor interior aveau o altă părere, după cum s-a putut vedea după încetarea stării de alertă. Când n-a mai fost obligatorie, cei mai mulți care susțineau impunerea măștii nu au mai purtat-o. Propaganda generalizată a creat în pandemie o presiune socială uriașă, care i-a determinat pe mulți să-și reprime opiniile și să se conformeze normei „aparent” însușite de marea majoritate a societății.
Ce lecții putem învăța din asta? Oare putem învăța ceva?
The New York Times, care recunoaște acum că a susținut mult timp o teză profund greșită, se întreabă ce am putea învăța din experiența ultimei pandemii. Însă întrebarea corectă nu e ce vom învăța, ci mai degrabă dacă suntem dispuși să învățăm ceva din această greșeală planetară. Articolul din The New York Times arată că responsabilii americani de la Center of for Disease Control and Prevention (CDC) persistă cu îndârjire în a susține că decizia lor de a impune masca a fost corectă, în pofida evidențelor științifice zdrobitoare. Sloganul „Să ne informăm de la specialiști!” devine acum incomod pentru autorități, pentru că specialiștii încep să arate dovezi indubitabile că deciziile oficiale au fost profund greșite.
Din păcate, decidenții de vârf din sistemul sanitar sunt în primul rând oameni politici (în sens larg) și abia apoi, eventual, oameni de știință. În mod evident, e o chestiune de asumare politică majoră atunci când cineva ia decizia de a obliga milioane de oameni să adopte un comportament și să intervină asupra propriului corp, împotriva voinței lor. Pentru a justifica o astfel măsura, decidenții au invocat la vremea respectivă toate argumentele științifice care le serveau decizia și le-au oprimat pe toate celelalte care o puneau la îndoială. A admite acum că au greșit presupune un cost politic exorbitant pe care nimeni nu vrea să îl plătească. Cei care au luat acele decizii ar trebui să aibă și o răspundere, cel puțin morală, dacă nu cumva și pecuniară sau penală pentru toate prejudiciile pe care le-au produs unor milioane de cetățeni – prejudicii materiale, fizice, psihologice, pedagogice, sociale, comerciale etc. Dacă și-ar recunoaște public greșeala acești decidenți ar trebui să renunțe la pozițiile înalte instituționale și să iasă cu totul din viața publică. Greșeala lor este uriașă, proporțională cu numărul cetățenilor afectați. Dacă ar admite azi că au greșit atât de grav, încrederea cetățenilor în acești decidenți ar fi iremediabil distrusă. Nicio altă decizie, luată de aceștia, acum sau într-o viitoare pandemie, nu va mai putea fi privită cu încredere de către cetățeni.
De aceea, umanitatea nu va învăța nimic din acest eșec colosal. Decidenții nu își vor asuma niciodată costurile, oricât de evidente vor fi probele împotriva lor. Nimeni nu îi va judeca, pentru că aproape toți am fost complici la acest dezastru. Prin urmare, omenirea este condamnată să repete aceleași greșeli catastrofale. Masca va redeveni „regină” în pandemia viitoare!
