Ați auzit de mișcarea Black Lives Matter? Ați văzut sportivii îngenunchind în mod ipocrit, înainte de începerea competiției, pentru o culpă ce nu le aparține, doar pentru că așa dă bine și că e mai simplu așa decât să fii stigmatizat că ai avea opinii rasiste? Vă mai amintiți că într-o perioadă, nu foarte îndepărtată, în Statele Unite, persoanele de culoare trebuiau să stea pe locurile din spate din autobuz? Sau că nu aveau voie să intre în anumite localuri, rezervate doar pentru albi? Când anumite școli erau doar pentru albi, nu și pentru negri? Când persoanele de culoare care reușeau totuși să termine o școală nu aveau voie să profeseze în aceleași condiții de care se bucura elita albilor?

Dar care este diferența dintre tratamentul aplicat atunci persoanelor de culoare și tratamentul care se pregătește azi nevaccinaților covid? Auzim din ce în ce mai multe state civilizate în care se introduc restricții aproape identice pentru persoanele nevaccinate. Nu mai au voie să intre în mijloacele de transport în comun, anumite localuri (deocamdată „neesențiale”) le sunt interzise, iar la facultate vor mai putea merge doar studenții vaccinați. Și cadrelor medicale nevaccinate sau profesorilor nevaccinați li se interzice fără rețineri dreptul fundamental de a-și exercita profesia.

De ce mai mimăm atunci principiile anti-discriminare „politically” corecte, aplicabile cândva persoanelor de culoare din SUA, dacă nu sesizăm discriminarea care are loc chiar acum și chiar sub nasul nostru?


Mai ales în condițiile în care vedem că și vaccinații continuă să se infecteze, să poarte și să transmită virusul SARS-CoV-2 și chiar să moară în spitale după ce au dezvoltat forme severe ale bolii. Mai ales în condițiile în care autorizările americane și europene ale vaccinurilor anti-coviv fac comparația între riscul vaccinului și beneficiile acestuia?

De ce facem astfel de discriminări între vaccinați și nevaccinați când vedem că în Marea Britanie,  Comisia de Vaccinare si Imunizare vorbește în mod oficial de „riscul potențial al vaccinării” (în contextul în care nu recomandă vaccinarea anti-covid la adolescenții între 12 și 17 ani, pentru că în cazul lor avantajele vaccinării nu depășesc „potențialele riscuri”). Iar dacă există „risc potențial de vaccinare”, atunci de ce stigmatizăm persoanele care aleg să nu-și asume acest risc? De ce le forțăm să se expună unui tratament, încă experimental, fără consimțământul informat, liber exprimat, fără condiționări și fără restricții?

Dacă privim în istoria relativ recentă, la regimurile care au impus cu forța tratamente medicale experimentale pe oameni, ne-am îngrozi doar la gândul că, fără să ne dăm seama, am ajuns astăzi să gândim exact la fel ca odioșii de altă dată…