În urmă cu douăzeci și doi de ani, Germania a urcat în fruntea mișcării energiei verzi, implementând „Energiewende” (în traducere -tranziție energetică), un program ambițios de subvenții pentru panouri solare și turbine eoliene, cuplat cu o reducere a cărbunelui, petrolului și gazelor naturale. După dezastrul nuclear din 2011 de la Fukushima, Japonia, Germania a decis să-și închidă și centralele nucleare.

În 2000, mai puțin de 7% din energia electrică a Germaniei provenea din așa-numitele surse regenerabile. Până în 2021, această pondere a depășit cu puțin 40% din producția de energie electrică a țării și aproximativ 20% din consumul total de energie, inclusiv vehiculele electrice.
Până la sfârșitul anului 2021, înainte ca războiul din Ucraina să marească prețurile, gospodăriile germane plăteau 32 de cenți pe kilowatt-oră pentru electricitate. Rata în Franța, care și-a păstrat industria nucleară intactă, a fost de 23 de cenți. Americanii plăteau la acea vreme un preț mediu de 11 cenți pentru electricitate – aproximativ o treime din ceea ce plăteau germanii. Douăzeci la sută din facturile de electricitate ale germanilor au mers la o „suprataxă pentru surse regenerabile” pentru a subvenționa energia eoliană și solară.

Germania a cheltuit enorm pentru a-și crește capacitatea de energie regenerabilă, dar în cazul energiei eoliene și solare, capacitatea nu a furnizat niciodată producția promisă. Potrivit unui raport din 2020 al IEEE:


„Costă mult menținerea unui asemenea exces de putere instalată. Costul mediu al energiei electrice pentru gospodăriile germane s-a dublat din 2000.”

În 2000, Germania avea o capacitate instalată de 121 gigawați care a generat 577 terawați-oră, ceea ce reprezintă 54% din cât ar fi putut teoretic să producă (adică 54% era factorul său de capacitate). Aproape 20 de ani mai târziu, în 2019, țara a produs cu doar 5% mai mult (607 terawați-oră), in condițiile în care capacitatea instalată a fost cu 80% mai mare (218,1 GW)!!!

Noul sistem, care folosește energie intermitentă de la eolian și solar, a reprezentat 110 GW din toată capacitatea instalată până în 2019, dar a funcționat cu un factor de capacitate de doar 20%. Vechiul sistem a rămas aproape intact, generând aproape 85% din capacitatea netă.

O altă problemă majoră cu energia eoliană și solară este că tind să genereze cea mai mare putere atunci când oamenii au mai puțin nevoie de ea. Sezoanele de vârf pentru generarea eoliană tind să fie toamna și primăvara, dar cererea maximă de energie are loc vara și iarna, când oamenii au nevoie să încălzească sau să răcească casele și birourile.

O rețea de energie electrică trebuie să gestioneze variabilitatea uriașă a cererii. Trebuie să aibă suficientă capacitate pentru a acoperi cererea de vârf, de exemplu în cele mai calde ore ale verii, dar să aibă și flexibilitatea de a reduce puterea în timpul orelor dimineții devreme sau în zilele de primăvară când cererea scade considerabil. Deoarece sursele regenerabile sunt imprevizibile în ceea ce privește cantitatea de energie pe care o vor produce și când, adaugă o variabilitate substanțială și la partea de aprovizionare.

Putem vedea cât de departe a împins Energiewende Germania către obiectivul final de decarbonizare. În 2000, țara a obținut aproape 84% din energia primară totală din combustibili fosili; această pondere a scăzut la aproximativ 78% în 2019. Dacă va continua, această rată de scădere ar lăsa combustibilii fosili să furnizeze în continuare aproape 70% din aprovizionarea cu energie primară a țării în 2050!

Între timp, în aceeași perioadă de 20 de ani, Statele Unite au redus ponderea combustibililor fosili în consumul de energie primară de la 85,7% la 80%, reducând aproape exact la fel de mult ca și Germania. Concluzia este pe cât de surprinzătoare, pe atât de indiscutabilă. Fără ceva asemănător ca proiectul extraordinar de scump, Energiewende, Statele Unite s-au decarbonizat cel puțin la fel de repede ca Germania, presupusul cap de afiș al energiei verzi