Peste 8.800 de decese și 1,39 milioane de efecte adverse în urma vaccinării COVID în Europa

by | 24 Jan 2022 | Sănătate

Conform raportărilor oficiale din baza de date EudraVigilance, administrată de Agenția Europeană a Medicamentului, până în prezent s-au înregistrat 1.389.368 efecte adverse în urma vaccinării COVID. Dintre aceste 598.885 de cazuri, aproximativ 43%, au fost înregistrate ca efecte adverse grave.

Distribuția pe fiecare tip de vaccin este următoarea:

  • Pfizer: 700.510 efecte adverse, din care 272.920 grave (39%)
  • Moderna: 205.923 efecte adverse, din care 89.726 grave (44%)
  • Astrazeneca: 436.209 efecte adverse, din care 218.978 grave (50%)
  • Janssen (J&J): 46.726 efecte adverse, din care 17.261 grave (37%)

Precizăm că este posibil ca pentru o persoană vaccinată se raporteze mai multe efecte adverse, ușoare sau grave.

De asemenea, aceste înregistrări nu indică în mod necesar o relație cauzală între administrarea vaccinului și efectul constatat. Dar în mod similar, nu s-a stabilit o relație cauzală nici între decesele cu COVID și acțiunea propriu-zisă a virusului.

În același timp, trebuie spus că există un grad mare de sub-raportare a efectelor adverse asociate vaccinurilor COVID, fapt ce se observă cu ușurință la statele cu o populație mare care raportează mult mai puține cazuri decât altele cu o populație mai mică, precum Olanda, care are cel mai riguros sistem de înregistrare a efectelor adverse (există chiar obligații legale în acest sens).

Totodată, mai trebuie menționat că datele înregistrate EudraVigilance au la bază un act voluntar de raportare a efectelor adverse și nu un proces activ de colectare a acestor date de către instituțiilor europene . O mare parte dintre pacienții care s-au confruntat cu efecte adverse chiar grave nu le-au mai raportat după ce și-au revenit la starea de sănătate anterioară vaccinării. De asemenea, sunt efecte adverse care se manifestă în timp și care nu pot fi corelate cu vaccinarea decât în cazul unui screening în rândul populației vaccinate și pe baza unei evaluări statistice a creșterii frecvenței unor afecțiuni cronice (cum se poate observa, de pildă, creșterea explozivă a cazurilor grave în rândul sportivi de performanță care și-au pierdut cunoștința sau chiar viața în timpul activității fizice intense).

Decese în creștere cu peste 50% față de raportarea din septembrie 2021

În privința deceselor provocate de COVID, acestea nu se regăsesc în mod direct în baza de date EudraVigilance, dar pot fi obținute din rapoartele periodice publicate de EMA cu privire la siguranța vaccinurilor COVID.

Astfel, până pe 2 ianuarie 2022, în sistem au fost raportate 8.807 de decese asociate vaccinurilor COVID, în creștere cu 52% față de luna septembrie, când erau înregistrate 5.781 de decese. Distribuția pe fiecare tip de vaccin este următoarea:

  • Pfizer: 6.490 decese (+55% față de septembrie)
  • Moderna: 685 decese (+75% față de septembrie)
  • Astrazeneca: 1.378 (+31% față de septembrie)
  • Janssen (J&J): 254 (+84% față de septembrie)

 

Dacă e mult sau puțin, trageți dumneavoastră concluzia. Dar indiferent cum vi se par aceste cifre există trei concluzii care decurg din ele:

  1. Este absolut inuman să se impună vaccinarea obligatorie atâta timp cât avem aproape 9.000 de europeni care au murit în urma vaccinării! Iar liderii europeni care au insistat isteric pentru obligativitatea vaccinării ce le vor spune familiilor ale căror rude au murit pentru că au fost obligate să se vaccineze, pentru a nu-și pierde locul de muncă sau alte drepturi fundamentale?
  2. Este inacceptabilă tăcerea asurzitoare a marilor trusturi de presă europene cu privire la aceste cifre ale morții! Este descalificant pentru profesia de jurnalist să te faci că nu vezi aceste date îngrijorătoare, în condițiile în care alte medicamente au fost retrase de pe piață pentru un număr mult mai mic de efecte fatale. Pentru a înțelege cât de rușinoasă este această tăcere a presei consacrate, să ne imaginăm doar ce scandal mediatic ar fi fost dacă s-ar fi înregistrat 9.000 de decese în rândul celor care au consumat o ciocolată sau o băutură răcoritoare!
  3. La fel de gravă este tăcerea complice a autorităților de sănătate publică în legătură cu aceste date. Niciunul dintre guvernele statelor europene nu s-a arătat îngrijorat de cei aproape 9.000 de europeni care au murit în urma vaccinării. Nicio autoritate de sănătate publică nu a cerut autopsii și investigații mai aprofundate pentru a stabili dacă există sau nu o relație cauzală între vaccinare și decese, deși aceasta era prima lor obligație profesională! Niciun ministru al Sănătății din Europa nu a făcut demersuri pentru creșterea rigorii raportării efectelor adverse sau pentru colectarea activă a acestor date, pentru a lămuri dacă există sau nu un risc major de sănătate publică!

Etichete: efecte adverse

Ultimele știri

Greșeli majore în războiul din Ucraina

Războiul din Ucraina este consecința unei serii de erori strategice și de evaluare făcute de toate părțile aflate în conflict. În mod cert, dacă măcar o parte dintre aceste erori ar fi fost evitate,...

Loading



Cele mai citite

   Articole populare


Te-ar putea interesa

Loading


Loading