Pfizer admite că abia peste 5 ani va putea stabili riscurile vaccinării covid la copiii de 5-12 ani

by | 17 Nov 2021 | Sănătate

Într-un document informativ, transmis către Food and Drug Administration (FDA) SUA, în legătură cu vaccinarea anti-Sars-CoV-2 a copiilor între 5 și 12 ani, compania Pfizer admite că testele clinice pe care le-a realizat în acest sens sunt insuficiente pentru a evalua riscurile de miocradită asociate vaccinării pentru acest grup de vârstă. Compania recunoaște că e nevoie de studii suplimentare care vor dura cel puțin 5 ani!

Numărul participanților din actualul program clinic aflat în desfăsurare este prea mic pentru a detecta orice risc potențial de miocardită asociat vaccinării. Siguranța pe termen-lung privind vaccinul COVID-19 pentru participanții cu vârta de la 5 la <12 ani va fi studiată în 5 studii post-autorizare, privind siguranța, inclusiv un studiu ulterior de 5 ani pentru evaluarea sechelelor post-vaccinare de miocardite/pericardite“, se arată la pagina 11, a documentului Pfizer, publicat pe sitetul oficial al FDA.

Altfel spus, în momentul de față, nu se pot cuantifica riscurile de miocardită și pericardită provocate de vaccinurile COVID pentru copii cu vârsta de la 5 la 12 ani. Prin urmare, până la finalizarea studiilor la care s-a angajat compania Pfizer, toate vaccinurile administrate copiilor se află într-o fază experimentală, ceea ce este de-a dreptul revoltător având în vedere că beneficiile vaccinării la această vărstă sunt aproape nule!

În primul rând, vaccinarea copiilor nu va opri transmiterea virusului, după cum bine vedem în toate statele cu rată mare de vaccinare, unde crește alarmant numărul celor infectați și vaccinați.

În al doilea rând, vaccinul nu oferă nici măcar avantajul reducerii riscului de spitalizare sau de deces, pentru că acest risc e aproape inexistent la categoria 5 – <12 ani! Pentru toate persoanele sub 18 ani, mortalitatea provocată de COVID-19 este de doar 2 decese la 1 milion de persoane, după cum rezultă dintr-un studiu recent realizat în Marea Britanie. Pe cale de consecință, se poate presupune că pentru vârsta 5-12, mortalitatea este chiar mai mică,  ceea ce nu justifică în niciun fel asumarea riscurilor încă imposibil de evaluat ale vaccinării!

De altfel, nici studiile clinice pentru categoria de vârstă 12-17 ani nu au fost încă finalizate în totalitate de  producătorii de vaccinuri covid, conform tabelului de mai jos.

 

 

Etichete:

Ultimele știri

Greșeli majore în războiul din Ucraina

Războiul din Ucraina este consecința unei serii de erori strategice și de evaluare făcute de toate părțile aflate în conflict. În mod cert, dacă măcar o parte dintre aceste erori ar fi fost evitate,...

Loading



Cele mai citite

   Articole populare


Te-ar putea interesa

Loading


Loading