Citește și semnează petiția pentru plafonarea prețurilor la electricitate și gaze.

by | 4 Oct 2021 | Social

Semnează petiția

Guvernul PNL s-a grăbit să liberalizeze de la începutul acestui an tarifele pieței de energie, deși nu exista concurență reală pe piață, nu existau suficiente capacități de producție interne și nu existau prevederi pentru consumatorii vulnerabili. Efectul acestei decizii pripite este creșterea galopantă a prețurilor la energie și gaze până la valori care nu pot fi suportate de majoritatea consumatorilor casnici.

PSD inițiază o petiție pentru susținerea proiectului de lege depus în Parlament, care prevede plafonarea prețurilor la electricitate și gaze naturale la nivelul mediei ultimelor 6 luni și subvenționarea a 50% din scumpirea rezultată în facturile populației. Plafonul este stabilit la media prețurilor din perioada martie-septembrie 2021. Compensația este egală cu jumătate din scumpirea care a avut loc în acest 6 luni, respectiv jumătatea diferenței dintre prețul plătit în ultima lună și cel plătit în prima lună.

Proiectul de lege protejează, astfel, milioane de familii care primesc în această perioadă notificări de la furnizorii de energie electrică și gaze privind noi oferte de contracte la prețuri exorbitante, de la 60% la 200%! Aceasta este soluția optimă și justă pentru ca facturile românilor să scadă pentru cel puțin șase luni.

Astfel, în cazul energiei electrice, în acest moment ofertele de preț pentru energie electrică variază între 406 lei/MWh și 670 lei/MWh (față de 341 lei, în decembrie 2020). Legea PSD introduce un preț maxim de 380 lei/MWh, respectiv media prețurilor din perioada martie-septembrie 2021. Deci prețurile din facturi vor fi reduse imediat cu un procent de până 43%, în funcție de contractul pe care îl are fiecare consumator.

În cazul gazelor naturale, în acest moment, ofertele de preț variază între 211 lei/MWh și 250 lei/MWh (față de 135 lei în urmă cu un an) Prețul maxim impus prin Legea PSD va fi de 192 lei/MWh. Deci facturile vor fi reduse imediat la acest preț maximal de 192 lei, care va fi menținut pe următoarele 6 luni. Reducerea până la 23,2% în funcție de contractele pe care le are fiecare consumator.

Semnează petiția

Etichete:

Ultimele știri

Greșeli majore în războiul din Ucraina

Războiul din Ucraina este consecința unei serii de erori strategice și de evaluare făcute de toate părțile aflate în conflict. În mod cert, dacă măcar o parte dintre aceste erori ar fi fost evitate,...

Loading



Cele mai citite

   Articole populare


Te-ar putea interesa

Loading


Loading