Criza energetică: Franța va reporni o centrală de cărbune

by | 30 Jun 2022 | Social

Franța ia în considerare repornirea a cel puțin una dintre centralele sale pe cărbune în urma unui avertisment emis de directori de top al companiilor de energie electrică pe fondul penuriei de energie cauzată de sancțiunile europene și americane împotriva Rusiei.

„Ca măsură de precauție, având în vedere situația din Ucraina, ne rezervăm opțiunea de a reactiva centrala Saint Avold… dacă va fi nevoie în această iarnă”, a declarat săptămâna aceasta Ministerul francez al Energiei, referitor la centrala pe cărbune Saint Avold din Lorena. Centrala electrică a fost oprită în urmă cu doar câteva luni, în martie.

Ministerul Energiei a spus că decizia va fi luată din cauza „situației din Ucraina” și a efectului acesteia asupra piețelor energetice din Franța. În centrala Saint Avold nu se va folosi cărbune exportat de Rusia, a mai transmis ministerul.

Ministerul a spus că planurile sale nu vor afecta eliminarea treptată a energiei pe cărbune a Franței, susținând că operatorul Saint Avold va compensa emisiile prin reîmpădurire și alte măsuri, potrivit AFP. Acesta a subliniat că președintele francez Emmanuel Macron încă încearcă să închidă în cele din urmă toate centralele pe cărbune ale țării.

Anunțul Franței vine după ce oficialii de top al companiilor de energie electrică din Engie, EDF și TotalEnergies au avertizat că trebuies depuse eforturi de conservare a energiei pentru a face față potențialelor deficiențe.

„Dacă acționăm în această vară ne va permite să fim mai bine pregătiți pentru a aborda iarna viitoare și în special pentru a ne conserva rezervele de gaz”, au scris ei în Le Figaro pe 25 iunie. „De aceea, facem apel la conștientizare și acțiuni colective și individuale, astfel încât fiecare dintre noi –fiecare consumator, fiecare companie – să își schimbe comportamentul și să limiteze imediat consumul de energie, electricitate, gaze și produse petroliere.”

Cea mai mare parte a energiei electrice a Franței provine din centrale nucleare. Franța își obține aproximativ 70% din energie din centralele nucleare, potrivit unei actualizări recente a Asociației Mondiale Nucleare, datorită unei politici guvernamentale de lungă durată.

„În februarie 2022, Franța a anunțat planuri de a construi șase reactoare noi și de a lua în considerare construirea altor opt” pe fondul războiului din Ucraina, potrivit asociației. Acesta a menționat că „Franța este cel mai mare exportator net de energie electrică din lume datorită costului său foarte scăzut de generare și câștigă peste 3 miliarde [euro] pe an din aceasta.”

Și oficialii din Germania au anunțat recent că țara va trebui să-și sporească capacitățile de ardere a cărbunelui pentru a face față crizei energetice. Mișcarea vine ca răspuns la sancțiunile Uniunii Europene care vizează gazul rusesc.

Ultimele știri

Greșeli majore în războiul din Ucraina

Războiul din Ucraina este consecința unei serii de erori strategice și de evaluare făcute de toate părțile aflate în conflict. În mod cert, dacă măcar o parte dintre aceste erori ar fi fost evitate,...

Loading



Cele mai citite

   Articole populare


Te-ar putea interesa

Loading


Loading