Curtea Constituțională a decis cu unanimitate: revocarea Avocatului Poporului a fost neconstituțională. Renate Weber revine în funcție.

by | 29 Jun 2021 | Social

Curtea Constituțională a României (CCR) a admis, cu unanimitate, sesizarea PSD și a constatat că este neconstituțională Hotărârea Parlamentului nr. 36/2021 pentru revocarea doamnei Renate Weber din funcția de Avocat al Poporului.

„Curtea a constatat că, întrucât actul de revocare este neconstituțional, acesta încetează să mai producă efecte juridice (…) Curtea menționează că, de la data publicării deciziei sale în Monitorul Oficial al României, doamna Renate Weber își reia calitatea de Avocat al Poporului, urmând a-și exercita mandatul constituțional pentru care a fost numită”, se precizează în comunicatul CCR.

În argumentarea deciziei, CCR a subliniat că legea în baza căreia s-a dispus revocarea Avocatului Poporului „trebuie să determine cu certitudine cazurile în care intervine această sancțiune, să stabilească procedura în cadrul căreia se analizează cererea de revocare”. Altfel spus, CCR spune că legislația actuală trebuie modificată astfel încât să prevadă proceduri mai precise și să definească mai clar motivele pentru care poate fi revocat Avocatul Poporului. Mai mult, CCR spune că legislația în cauză trebuie să prevadă și o cale de atac în justiție, astfel încât persoana în cauză să poată contesta măsura revocării.

În urma deciziei CCR și revenirea în funcție a Renatei Weber, există un o probabilitate foarte mare ca aceasta să conteste două ordonanțe de urgență pe care Guvernul le-a emis imediat după hotărârea Parlamentului de revocare, care tocmai a fost declarată neconstituțională.

  1. Este vorba de OUG-ul prin care Guvernul a anulat creșterea alocațiilor și care a fost adoptată cu încălcarea mai multor decizii ale CCR întrucât intervenea asupra unor reglementări care erau deja în dezbaterea finală a Parlamentului.
  2. De asemenea, Avocatul Poporului ar putea să sesizeze Curtea Constituțională și asupra OUG 54/24.06.201, care reglementează coplata în sistemul privat de sănătate – aspect care a mai fost contestat anterior de Avocatul Poporului, iar judecătorii constituționali i-au dat dreptate în unanimitate.

Cel puțin în cazul primei ordonanțe, efectele vor genera modificări ale arhitecturii bugetare. Dacă va fi anulată în urma contestării la CCR, atunci se va reveni la conținutul OUG 123/2020, care prevedea o creștere a alocațiilor de la 1 iulie 2021, cu 59 de lei pentru copiii mai mici de doi ani sau cei cu handicap și cu 29 de lei pentru cei între 2 și 18 ani.

Etichete:

Ultimele știri

Greșeli majore în războiul din Ucraina

Războiul din Ucraina este consecința unei serii de erori strategice și de evaluare făcute de toate părțile aflate în conflict. În mod cert, dacă măcar o parte dintre aceste erori ar fi fost evitate,...

Loading



Cele mai citite

   Articole populare


Te-ar putea interesa

Loading


Loading