De azi începe Recensământul populației și locuințelor. Este obligatoriu dar se poate face și online

by | 14 Mar 2022 | Social

Astăzi începe Recensământul populației din 2021 / 2022 din România, efectuat de către Institutul Național de Statistică ce va urmări evoluția față de recensământul din 2011 în parametrii demografici, social-economici, etnici și confesionali.

Recensământul populației trebuia să aibă loc în 2021, dar a fost amânat din cauza pandemiei de COVID-19. Din această cauză va fi primul recensământ realizat în România în care se vor colecta și date online.

Care este scopul recenzării populației și locuințelor?

Scopul fundamental al recensământului este acela de a produce statistici care să ofere informații esențiale și de calitate pentru politicile publice, naționale și locale, în domeniul economic și social, inclusiv pentru dezvoltarea umană.

Efectele unui recensământ de succes poate nu se vor vedea în viitorul apropiat, însă cu siguranță vor avea implicații benefice majore pentru noi și generațiile următoare, prin distribuirea corectă și eficientă a fondurilor bugetare, prin elaborarea de proiecte relevante, prin asigurarea reprezentativității comunităților și prin implementarea de politici publice utile.

Câteva exemple concrete în acest sens se pot referi la distanțele parcurse până la școală sau spital, furnizarea eficientă de resurse energetice (curent, gaze, etc.), oportunitățile de creare de locuri de muncă sau potențialul forței de muncă din cadrul unei comunități.

Cum se va desfășura recensământul?

  • între 1 februarie și 13 martie 2022, vor fi preluate date din surse administrative;
  • între 14 martie și 15 mai 2022, se face auto-recenzarea online (cei care au nevoie pot solicita asistență din partea unui recenzor);
  • între 16 mai și 17 iulie 2022 se va face colectarea datelor de către recenzori, prin interviuri față în față, cu ajutorul tabletelor, pentru cei care, din diverse motive, nu au reușit să se auto-recenzeze online.

Partea de colectare a datelor se va realiza prin două metode: prin auto-recenzare și prin recenzare asistată, realizată cu ajutorul recenzorilor, care vor realiza cu ajutorul tabletelor, interviurile față în față.

Astăzi începe perioada în care te poți auto-recenza online. Perioada de auto-recenzare durează două luni (până în 15 mai), iar cei care se auto-recenzează au dreptul legal la o zi liberă.

Chestionarul pentru auto-recenzare a fost realizat astfel încât omului să-i fie cât mai ușor să răspundă, în condițiile în care nu beneficiază de o instruire specială, precum cea de care dispun recenzorii.

Fiecare dintre noi va avea propriul chestionar de auto-recenzare, corespunzător situației particulare în care se găsește.

ÎNTREBĂRI FRECVENTE

Ce ne trebuie pentru a ne auto-recenza?

În primul rând, acces la Internet ș o adresă de email. Nu e necesar să aibă toți din gospodărie adresă de email, e suficientă una pentru fiecare familie.

1. Se intră pe site-ul https://www.recensamantromania.ro/ unde putem urma un Tutorial sau să apăsăm butornul Platforma de auto-recenzare.

2. Se completează mai întâi un formular de pre-înregistrare apăsând pe butonul Platforma de auto-recenzare

O singură persoană din gospodărie îl completează, înregistrându-se ca persoană de referință sau în calitate de cap al familiei (gospodăriei) și apoi îi adaugă pe ceilalți membri ai familiei.

În funcție de persoanele completate în formularul de pre-înregistrare, sistemul informatic generează câte un link cu chestionarul specific fiecărei persoane declarate.

Sunt informații referitoare la gospodărie, la locuință, la dotarea locuinței, la caracteristici ale persoanei, cu informațiile demografice, nivelul de instruire, acolo unde este cazul evaluarea caracteristicilor migrației internaționale. Se mai cer informații lreferitoare la limba maternă, religia și etnia, care sunt la libera declarație a fiecărei persoane.

Auto-recenzarea se poate realiza de pe telefoane inteligente, tablete, laptopuri, desktopuri.

La finalul completării vei fi de asemenea înștiințat câte și care sunt răspunsurile eronate, întrebările la care ai omis să răspunzi ca și cele la care ai răspuns corect.

O persoană poate face auto-recenzarea pentru o rudă a ei (bunici care poate nu au Internet sau alte situații care pot apărea), dar trebuie să cunoască detaliile legate de locuința acesteia și să respecte normele legate de prelucrarea datelor personale (să aibă acceptul celui în numele căruia face auto-recenzarea).

După completarea chestionarului se va primi un mesaj de confirmare (sau infirmare), iar pe căsuța electronică de email va primi și un link de verificare a datelor transmise.

Auto-recenzarea online se poate face și asistat; se poate face în spații special amenajate de fiecare primărie fie pe tabletele recenzorilor, fie de pe propriile dispozitive electronice, cu sprijinul unui recenzor.

Principalele avantaje ale auto-recenzării:

  • Răspunsuri exacte (fiind completate direct de fiecare dintre noi, se elimină în totalitate riscul de alterare din partea unui intermediar);
  • Flexibilitate deplină (sistemul funcționează non-stop și poate fi accesat din diferite locații și de pe diferite tipuri de echipamente – tabletă, laptop, computer, telefon mobil de tip smartphone);
  • Grad sporit de confort și intimitate pentru fiecare dintre noi;
  • Propria protecție față de riscul de contaminare cu SARS-Cov-2;
  • Limitarea răspândirii SARS-Cov-2;
  • Eliminarea consumului de hârtie (important din perspectiva economiei de timp și bani, dar și a conștientizării problemelor de mediu);
  • Eficientizarea și accelerarea activităților;
  • Reducerea cheltuielilor logistice;

Va fi amendat cineva care refuză autorecenzarea?

INS: Persoanele care refuză auto-recenzarea nu vor fi amendate. Persoanele care vor refuza să furnizeze informaţii sau vor furniza date eronate sau incomplete vor putea fi sancţionate cu amendă de la 1.000 de lei la 3.000 de lei (art. 54 din OUG nr. 19/2020). Toate întrebările sunt obligatorii.

Etichete: recensământ

Ultimele știri

Greșeli majore în războiul din Ucraina

Războiul din Ucraina este consecința unei serii de erori strategice și de evaluare făcute de toate părțile aflate în conflict. În mod cert, dacă măcar o parte dintre aceste erori ar fi fost evitate,...

Loading



Cele mai citite

   Articole populare


Te-ar putea interesa

Loading


Loading