Forumul Economic Mondial, fondat de Klaus Schwab în 1970, găzduiește anual o reuniune a elitelor corporative și politice globale la Davos, Elveția. Anual, atrage sute de avioane private, pe măsură ce participanții se adună pentru a ne asigura pe ceilalți că trebuie să ne strângem centurile și să ne sacrificăm nivelul de trai pentru a reduce emisiile de carbon. Se auto-numește:
… cea mai importantă forță creativă pentru angajarea liderilor de top din lume în activități de colaborare pentru a contura agendele globale, regionale și industriale la începutul fiecărui an.
Să înţelegem că oameni puternici conspiră între ei pentru a forța schimbarea celorlalți dintre noi? O astfel de candoare este răcoritoare, într-un fel, deși și îngrozitoare.
În ultima vreme, WEF a promovat un concept numit „The Great Reset” (Marea resetare), ca temă a întâlnirii lor din 2020 (unde înțeleapta Greta Thunberg a fost unul dintre vorbitori) și ca titlu al unei cărți a lui Klaus Schawb, în care sunt necesare schimbări fundamentale ale ordinii sociale, politice și economice mondiale.
Una este să exagereze la reuniuni sau în presa despre tipurile de schimbări pe care le cere pandemia, dar alta este să arate oamenilor, în mod aprobator, cum ar arăta această lume sperată. Și într-un tweet lansat de curand, WEF a făcut exact acest lucru, printr-un videoclip de un minut care a proclamat: „Lockdown-ul (carantina) îmbunătățește în liniște orașele din întreaga lume”, fără să țină cont de magazinele și restaurantele falimentate, de persoanele șomere și de copiii fără școli și sinucigași. care au fost victime ale blocării orașelor.
A fost o clasică „gafă Kinsley”(numită după expertul Michael Kinsley): „spunând în mod neintenționat ceva public pe care îl cred în mod privat este adevărat, dar de obicei nu ar spune pentru că este dăunător politic”.
După ce indignarea si uimirea au cuprins întreaga lume și cei de la WEF izolați în bula lor albastră sigură, unde șomajul, datoriile și alte griji ale oamenilor obișnuiți care lucrează, au realizat că au lăsat masca să alunece prea mult, au șters videoclipul, recunoscându-l și susținând că au greșit :
Din fericire, videoclipul a fost păstrat de alții, așa că îl puteți viziona, cel puțin deocamdată:
Același clip pe Rumble pentru când youtube va sterge dovada: