Victorie de moment: vaccinarea nu va fi obligatorie în sistemul medical; testarea nu va fi pe bani

by | 17 Aug 2021 | Sănătate

Medicii și restul personalului medical care nu s-au vaccinat împotriva COVID-19 nu vor fi obligați să se testeze periodic pe cheltuiala proprie, așa cum a anunțat în mod repetat, în ultimele două luni, ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă. Ministerul Sănătății renunță la adoptarea Ordinului de ministru despre care Ioana Mihăilă spunea încă de acum o lună și jumătate că era deja finalizat.

Măsura “pică” în acest moment, cu toate că a fost puternic susținută de asociațiile de pacienți. Ministerul Sănătății lucrează acum la un proiect de lege pe care îl va depune în Parlament, după ce s-a luat această decizie în coaliție, însă nu este clar când se va întâmpla acest lucru și nici cât va dura procedura, având în vedere faptul că România este deja în valul 4 al pandemiei.

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, anunța, în luna iunie, că personalul medical care nu se vaccinează împotriva COVID-19 se va testa din bani proprii și vorbea atunci despre dreptul pacientului “de a veni în contact cu un cadru medical, fie că e medic, fie că e asistentă medicală, fie că e infirmieră, care nu îl pune la risc, adică are şanse extrem de reduse de a fi infectat şi asta o obţinem prin vaccinare”.

Cum personalul medical nu poate fi obligat însă să se vaccineze, ministrul Sănătății a găsit o altă soluție pentru ca pacienții care intră în contact cu personal medical nevaccinat să nu riște să se infecteze – testarea personalului medical pe bani proprii: “Personalul medical care nu este vaccinat, probabil că va trebui să se testeze periodic, cu costuri suportate de către persoana care se testează, nu de către management, nu de către Ministerul Sănătăţii, aşa încât pacientul să fie în siguranţă şi din nou să aibă certitudinea că este tratat şi diagnosticat de personal medical care este fie vaccinat, fie testat.”

La finalul lunii iunie, ministrul Sănătății anunța, într-o emisiune la TVR, după ce vorbise public de mai multe ori în săptămânile precedente despre acest Ordin, că el era finalizat și urma să fie publicat în transparență.

Potrivit declarațiilor ministrului Sănătății din toată această perioadă, Ordinul ar fi urmat să prevadă testarea săptămânală obligatorie a personalului medical care nu s-a vaccinat împotriva COVID-19, pe cheltuiala proprie.

Cu toate că s-a vorbit despre el în spațiul public timp de două luni, proiectul de Ordin nu a fost publicat niciun moment în transparență decizională.

Acum, Ministerul Sănătății a renunțat la adoptarea lui și va merge pe varianta unui proiect de lege trimis la Parlament. Nu este clar când se va întâmpla acest lucru și nici cât va dura procedura.

Dar de fapt cifrele nu justifică obligarea prin lege a angajaților din Sănătate să se vaccineze

Ministerul Sănătăţii a informat, marţi, că 70% dintre medicii din spitalele publice erau vaccinaţi, la finalul lunii iulie, împotriva COVID-19, dintre care 69% cu schemă completă.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii, în total, 59,48% din personalul medical aflat în contact cu pacienţii – medici, asistenţi medicali, infirmieri, brancardieri – din unităţile sanitare cu paturi din sistemul public este vaccinat împotriva COVID-19, 58,08% cu schemă completă şi 1,4% cu prima doză. Totodată, 1,79% nu au declarat statusul vaccinal.

Etichete:

Ultimele știri

Greșeli majore în războiul din Ucraina

Războiul din Ucraina este consecința unei serii de erori strategice și de evaluare făcute de toate părțile aflate în conflict. În mod cert, dacă măcar o parte dintre aceste erori ar fi fost evitate,...

Loading



Cele mai citite



Te-ar putea interesa

Loading


Loading