Plafonarea prețurilor la energie va continua încă un an dar cu schimbări

by | 2 Sep 2022 | Economie

Guvernul a introdus prin ordonanță de urgență noua schemă de facturare a energiei electrice cu aplicare chiar de la 1 septembrie, cu valabilitate de un an, pâna pe 3 septembrie 2023.

Preţul final facturat plafonat de către furnizorii de energie electrică:

a) maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 este cuprins între 0 – 100 KWh inclusiv;

b) maximum 0,80 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 a fost între 100,01 – 300 kWh.

c) maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, pentru 85% din consumul mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021, în cazul întreprinderilor mici şi mijlocii, astfel cum sunt definite în Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, denumite în continuare IMMuri, al operatorilor economici din domeniul industriei alimentare, în baza declarației pe propria răspundere a reprezentantului legal.

d) maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, pentru consumul integral al spitalelor publice şi private definite conform Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, al unităţilor de învăţământ publice şi private, definite conform Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al creşelor, al furnizorilor publici şi privaţi de servicii sociale prevăzute în Nomenclatorul serviciilor sociale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum şi a regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale, cu modificările şi completările ulterioare,

e) maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, pentru 85% din consumul mediu lunar, realizat la locul de consum în anul 2021, pentru instituțiile publice ,altele decât cele prevăzute la lit.d).

f) pentru beneficiarii prevăzuți la lit. c) si e) care nu au istoric de consum in anul 2021, procentul de 85% se aplica la consumul realizat lunar.

Preţul final facturat de către furnizorii de gaze naturale:

a) maximum 0,31 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor casnici;

b) maximum 0,37 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor noncasnici al căror consum anual de gaze naturale realizat în anul 2021 la locul de consum este de cel mult 50.000 MWh, precum şi în cazul producătorilor de energie termică.

Preţul final facturat prevăzut la alin. (1) lit. a) și b) se aplică şi în cazul locurilor de consum ale clienţilor casnici racordate începând cu data de 1 ianuarie 2022 sau pentru clienții casnici care nu au istoric în anul 2021 la furnizor, prin raportare la consumul lunar realizat. Preţul final facturat prevăzut  se aplică și în cazul locurilor de consum ale clienților noncasnici racordate începând cu data de 1 ianuarie 2022.

PSD a insistat foarte mult ca această plafonare să continue.

Ciolacu vrea ca schema de plafonare și compensare a prețurilor la energie să fie prelungită până în 2025

USR critică noile măsuri de plafonare și compensare

USR reacționează după adoptarea OUG pe energie și spune că Guvernul își arată din nou incompetența prin adoptarea unei ordonanțe de urgență pe 1 septembrie cu aplicabilitate de la 1 septembrie, fără nicio dezbatere publică. „Este o sfidare la adresa tuturor, a românilor și a industriei”.

“Toată această schemă de plafonare creează haos și distruge încet dar sigur sectorul energetic și economia românească. Asta se întâmplă când un guvern incompetent intră cu bocancii în piață! Noile modificări scot din schema de plafonare sute, mii de companii care până acum au beneficiat. Consecințele vor fi dramatice: restrângerea activității, prețuri mai mari în economie și pierderi de locuri de muncă. Soluția era să dăm credit fiscal la toate companiile românești și să reducem taxele din factură pentru toți românii”, spune Cristina Prună, deputat USR și vicepreședinte al Comisiei de industrii și servicii.

Ultimele știri

Greșeli majore în războiul din Ucraina

Războiul din Ucraina este consecința unei serii de erori strategice și de evaluare făcute de toate părțile aflate în conflict. În mod cert, dacă măcar o parte dintre aceste erori ar fi fost evitate,...

Loading



Cele mai citite



Te-ar putea interesa

Loading


Loading