A început negocierea cu Austria pentru intrarea în Schengen iar OMV va mai primi ceva

by | 22 Nov 2022 | Economie

S-a aflat acum de ce, ca o coincidență Austria se opune intrării în Schengen iar OMV întârzie exploatarea zăcămintelor din Marea Neagră. Și nu este un zvon pe surse, este chiar o declarație oficială de pe site-ul președinției României, după întâlnirea dintre Iohannis și CEO OMV, Alfred Stein, de luni, 21 noiembrie. Pare un soi de negociere cu Austria printr-o firmă austriacă pentru accederea în Schengen, acolo unde avem demult dreptul să fim.

Austria a găsit momentul să se opună extinderii Schengen. Mai e ceva de luat?

Ce s-a discutat la negociere

Administrația Prezidențială informează că subiectele abordate de conducerea companiei au vizat planurile de activitate și investiții în România. Astfel, cu referire la strategia OMV Petrom, au fost prezentate principalele direcții pentru implementarea unui plan ambițios de investiții, inclusiv producția de energie din surse regenerabile, biocombustibili și adoptarea de noi tehnologii.

Potrivit sursei citate, în contextul preocupărilor privind asigurarea securității energetice la nivel național și al eforturilor de gestionare adecvată a efectelor crizei energetice, Iohannis a subliniat că potențialul energetic al țării noastre este unul deosebit, dar care trebuie să fie sprijinite în mod constant prin investiții ale operatorilor din sectorul energetic. De asemenea, șeful statului a subliniat importanța care trebuie acordată tranziției energetice, mai ales din perspectiva inovației, subliniind oportunitățile oferite de fondurile europene.

Sursa citată precizează că în cadrul discuțiilor privind planurile de investiții ale companiei, proiectul Neptun Deep a fost un subiect distinct.

Președintele Klaus Iohannis a reiterat importanța strategică a acestui proiect pentru România și a solicitat conducerii OMV să înceapă cât mai curând exploatarea offshore în perimetrul deținut de Romgaz și OMV Petrom, considerând că legea offshore este una favorabilă și este în vigoare.

Conducerea OMV a prezentat stadiul proiectului și pașii cheie întreprinși, asumându-și angajamentul de a adopta decizia finală de investiție la jumătatea anului 2023, astfel încât exploatarea gazelor naturale din perimetrul Neptun Deep să demareze cât mai curând posibil. În cadrul discuțiilor au fost abordate o serie de aspecte privind evoluțiile energetice regionale din perspectiva impactului crizei energetice asupra economiei în general, dar și asupra mediului de afaceri și a populației.

Ce s-a oferit la negociere

Pe fondul discuțiilor privind evoluțiile la nivel regional, a fost discutată și intenția OMV Petrom de a dezvolta proiecte de anvergură în Republica Moldova, inițiativă salutată de președintele Klaus Iohannis, care a declarat că România este dispusă să acorde tot sprijinul necesar pentru a asigura un nivel adecvat de securitate energetică în țara vecină.

Această menționare a oferirii Moldovei pe tavă nu a fost detaliată ci trecută stingher la finalul declarației. Sigur nu va fi de ajuns, mai găsim ceva de privatizat pe mai nimic. Că așa este în Europa unde toți avem drepturi și suntem egali.

Etichete: Schengen

Ultimele știri

Greșeli majore în războiul din Ucraina

Războiul din Ucraina este consecința unei serii de erori strategice și de evaluare făcute de toate părțile aflate în conflict. În mod cert, dacă măcar o parte dintre aceste erori ar fi fost evitate,...

Loading



Cele mai citite

   Articole populare


Te-ar putea interesa

Loading


Loading